Deputatul Allen Coliban îi cere ministrului Cătălin Predoiu să explice modul discreţionar în care acţionează Poliţia

Deputatul USR Allen Coliban, membru în Comisia de control a SRI, a trimis miercuri o solicitare către ministrul Cătălin Predoiu în care îi cere să explice modul discreţionar în care acţionează Poliţia, atunci când vizitează cetăţeni la domiciliu pentru ce au scris pe Facebook.

În interpelare, parlamentarul USR îl întreabă pe ministru care este structura Poliţiei Române care se ocupă cu monitorizarea reţelelor de socializare, care este misiunea acestei structuri şi care sunt criteriile prin care sunt selectate postările din spaţiul online care necesită intervenţie operativă.

”Sub conducerea lui Cătălin Predoiu, riscăm ca Poliţia, în loc să se ocupe de infractori şi de ameninţările la ordinea de drept, să se transforme în Poliţia Internetului. Sunt infractori care dorm bine mersi acasă şi pe care nu îi caută poliţia, în schimb sunt cetăţeni care primesc câte trei vizite de la Poliţie pentru că scriu un pamflet pe Facebook. Astfel de acţiuni agravează lipsa de încredere în instituţiile statului care oricum a ajuns la un nivel îngrijorător de mic”, spune deputatul Allen Coliban.

Deputatul USR l-a întrebat în scris printr-o întrebare parlamentară pe ministrul Afacerilor Interne care este structura Poliţiei Române care se ocupă cu monitorizarea reţelelor de socializare, care este misiunea acestei structuri şi care sunt criteriile prin care sunt selectate postările din spaţiul online care necesită intervenţie operativă.

Reacţia parlamentarului USR vine după ce cetăţenii au început să reclame pe Facebook că s-au trezit cu Poliţia la uşă pentru postări ironice.

De asemenea, deputatul USR a cerut cadrul legal pentru desfăşurarea acestor acţiuni şi care sunt faptele prezumtiv a fi incriminate, care reclamă astfel de intervenţii.

Uniunea Europeană este interesată să dezvolte relațiile cu Republica Kazahstan și să încurajeze contactele între organizațiile societății civile

Secțiunea pentru Relații Externe a Comitetului Economic și Social European prezidată de domnul Dimitris Dimitriadis a adoptat la data...