Diana Șoșoacă a stârnit din nou controverse printr-o serie de afirmații alarmante într-o conferință de presă, în care a avertizat asupra pericolelor la care sunt expuse Europa și România în contextul războiului din Ucraina și al relațiilor internaționale. Senatoarea a susținut că Europa ar putea ajunge să se confrunte nu doar cu Federația Rusă, dar și cu Statele Unite ale Americii, într-o perioadă de incertitudine globală.
”Uniunea Europeană se află într-o situație extrem de gravă, iar România riscă să repete greșelile din trecut. Dacă nu suntem atenți, vom ajunge să fim împărțiți din nou, exact cum ne-a împărțit Churchill acum 100 de ani”, a declarat Șoșoacă. Aceasta a criticat poziția președintelui interimar Ilie Bolojan, care, potrivit ei, nu ar avea curajul să apere suveranitatea României în fața presiunilor externe. „România nu ar trebui să trimită trupe în Ucraina. Partea suveranistă a militat pentru pace. Iar domnul Bolojan a menționat că nu va trimite trupe în Ucraina și că va face tot ce-i stă în putință să fie pace, dar depinde ce îi se va spune de la Bruxelles. Deci mi-este foarte clar că domnul Bolojan nu poate să treacă de acea categorie a sclavilor în fața stăpânilor. Oricum a făcut tot timpul interesul Ungariei, acum face interesul Bruxellului”, a continuat Șoșoacă.
Cum ne vom lupta cu Federația Rusă, cu America și cu China?
Șoșoacă a subliniat, de asemenea, pericolele unui posibil război mai amplu, în care Uniunea Europeană ar putea intra în conflict cu Federația Rusă și chiar cu Statele Unite ale Americii, având în vedere retragerea sprijinului financiar și militar american în urma mandatului lui Donald Trump.
”Tot ceea ce face sistemul Ursula von der Leyen, toate acțiunile lui Macron, toate acțiunile Marii Britanii, care nu mai este partea Uniunii Europene, dar care tot timpul și-a văzut propriul interes și se luptă pentru a recuceri o parte a supremației mondiale, ne duce cu gândul că Uniunea Europeană, țineți-vă bine ce vă spun, va intra în război, nu numai cu Federația Rusă, ci și cu Statele Unite ale Americii. Pentru că președintele Statelor Unite a Americii, Trump, a menționat foarte clar că va lupta împotriva tuturor celor care vor dori să continue războiul ruso-ucrainean în condițiile în care s-a ajuns la o înțelegere cu Federația Rusă”, a adăugat aceasta.
Șoșoacă a mai spus că România este pusă într-o poziție dificilă, având în vedere că președintele Bolojan, în viziunea sa, este supus presiunilor externe, iar țara noastră nu are capacitatea de a susține un conflict de amploare. „Cum ne vom lupta cu Federația Rusă, cu America și cu China, când avem 13 baze militare NATO pe teritoriul României?”, a întrebat retoric senatoarea.
Diana Șoșoacă a avertizat că România trebuie să își apere suveranitatea și să oprească orice încercare de a o implica într-un război global.
”Uniunea Europeană este în faliment și nu mai are resurse financiare pentru a susține acest război. De aceea, trebuie să începem să luptăm pentru interesele noastre, pentru că nu vrem să devenim victimele unui sistem globalist care nu ține cont de interesele noastre naționale”, a încheiat aceasta.