Drulă crede că anularea alegerilor prin decizia CCR este ”extrem de periculoasă pentru democrație”

Cătălin Drulă arată că o eventuală anulare a rezultatului alegerilor prezidențiale la Curtea Constituțională ar fi ”extrem de periculoasă pentru democrație”. Fostul președinte al USR s-a referit la faptul că două cereri de anulare a alegerilor din primul tur al prezidențialelor au fost depuse la Curtea Constituțională de Cristian Terheș și de Sebastian Popescu, urmând să fie judecate joi, de la ora 11.

Drulă a spus că nu există nici o informație despre fraudarea votului:

”Noi până în acest moment nu avem vreo informație că rezultatul votului ar fi altul decât buletinele din urne. Am avut observatori în toate secțiile, premierul Ciolacu a spus același lucru. Acesta e rezultatul în democrație. Nu știm să existe semne de întrebare asupra faptului că aceasta a fost intenția de vot a cetățenilor”.

Fostul șef al USR a avertizat că alegerile trebuie câștigate la vot, nu la masa verde.

”Orice fel de decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democrație. Oricât nu ne plac ideile și unii dintre candidați, cred că trebuie să-i înfrângem la vot. Am văzut ce s-a întâmplat cu cazul eliminării doamnei Șoșoacă – care e departe de orice idee pe care o avem noi despre politică – elominarea ei din cursa electorală a dus la crearea unui alt monstru. Nu este momentul ca să ne jucăm cu decizii la masa verde, ci să ne mobilizăm în sprijinul democrației. Avem alegeri, avem un candidat pro-european, fac apel la cetățeni la vot, vom avea un referendum pentru rămânerea în UE practic”, a spus el.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

În ce situații poate anula Curtea Constituțională alegerile (Stabilirea rezultatului alegerilor, Legea 370/2004):

(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
(3) Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.

Ungaria va pierde 1 miliard de euro din fondurile UE

Ungaria este pe punctul de a pierde 1 miliard de euro din banii UE, care au fost blocaţi din...