Economia Chinei a crescut cu 4,8% în trimestrul al treilea

Economia Chinei a crescut cu 4,8% în trimestrul al treilea faţă de anul precedent, potrivit datelor oficiale publicate luni, o încetinire faţă de trimestrul anterior, dar conformă cu estimările analiştilor, transmite CNBC.

 

Cu toate acestea, investiţiile fixe, un indicator cheie care include cheltuielile pentru infrastructură, industrie şi imobiliare, au scăzut cu 0,5% în primele nouă luni ale anului, semnalând o slăbiciune neaşteptată a motorului investiţional al economiei.

Este prima contracţie a investiţiilor fixe din 2020, anul pandemiei, potrivit datelor Wind Information. Economiştii avertizează că declinul reflectă o pierdere accentuată de încredere în mediul economic şi o criză structurală în sectorul imobiliar, care s-a adâncit în ultimele luni.

Investiţiile în domeniul imobiliar au scăzut cu 13,9% în perioada ianuarie–septembrie, faţă de o contracţie de 12,9% în primele opt luni.

”Această scădere este rară şi alarmantă”, a declarat Zhiwei Zhang, preşedinte al Pinpoint Asset Management, subliniind că ritmul creşterii PIB ar putea fi sub presiune în trimestrul următor.

În contrast, producţia industrială a crescut cu 6,5% în septembrie, depăşind estimările de 5% şi accelerând faţă de 5,2% în august, indicând o activitate manufacturieră robustă.

Excluzând sectorul imobiliar, investiţiile fixe au avansat cu 3% în primele trei trimestre, faţă de 4,2% până în august. Investiţiile private (în afara imobiliarelor) au crescut cu doar 2,1%, reflectând o încredere scăzută a mediului de afaceri.

”Slăbiciunea investiţiilor, în special din partea sectorului privat, arată lipsa de încredere în perspectivele de creştere şi în politicile guvernamentale menite să sprijine economia”, a comentat Eswar Prasad, profesor de economie la Universitatea Cornell.

Vânzările cu amănuntul au crescut cu 3% în septembrie, în linie cu prognozele, însă mai lent decât ritmul de 3,4% din august. Subvenţiile guvernamentale pentru bunuri de consum par să-şi fi pierdut efectul, vânzările de electrocasnice urcând cu doar 3,3% luna trecută, comparativ cu o creştere de 25% în primele trei trimestre.

Veniturile disponibile ale locuitorilor urbani au crescut cu 4,5% în termeni reali, iar cele din mediul rural cu 6%, în timp ce rata şomajului urban a coborât uşor la 5,2%.

Inflaţia de bază, care exclude alimentele şi energia, a urcat la cel mai rapid ritm din februarie 2024, dar inflaţia generală a scăzut cu 0,3%, semnalând persistenţa presiunilor deflaţioniste.

Premieră educațională: universitățile italiene vin la București cu programe de studiu speciale pentru tinerii români

Banca centrală a Chinei a menţinut ratele de referinţă neschimbate pentru a şasea lună consecutiv: 3% pentru creditele pe un an şi 3,5% pentru cele pe cinci ani.