Mihai Gîndu | Curierul Național
O arhicunoscută zicală spune că legendele nu mor niciodată. Atât legendele, cât și oamenii care prin faptele și reușitele lor au intrat în legendă nu mor, ci rămân pentru totdeauna în istorie. Trecutul nu se poate șterge, iar în viitor mii de oameni care i-au cunoscut își vor aminti de ei și le vor rosti numele.
Așa este și cu Helmut Duckadam, portarul de legendă al formației Steaua, care în 1986 a cucerit singura Cupă a Campionilor Europeni la fotbal (actualmente Champions League) pentru o echipă românească.
Într-o zi tristă de 2 decembrie ne-a părăsit pentru totdeauna ca prezență fizică, dar va dăinui în inimile și amintirea miilor de iubitori ai sportului cu balonul rotund din România.
Mi-am format mai demult părerea că sportivii sunt supraoameni. Nu, nu este o exagerare sau o vorbă aruncată într-un moment de exaltare, ci o realitate. Oricât ar încerca un om obișnuit să se antreneze, să se pregătească pentru a obține performanțele celor pe care îi urmărim zilnic pe stadioanele de fotbal sau de atletism, în sălile de baschet, în bazinele de înot sau pe patinoarele de hochei, nu va reuși niciodată să le atingă. Sportivii au un ”ce” unic, inimitabil, o genă ce îi face să fie asemeni supereroilor. Noi putem doar să îi admirăm și să îi aplaudăm.
Iar în cariera unor sportivi există unele momente magice, irepetabile, care îi fac să intre în istorie. Atunci se depășesc pe ei înșiși și se iau la întrecere cu zeii. Pot fi un Robert Beamon, care a deținut un record multă vreme neegalat la săritura în lungime, cu cei 8 metri și 90 de cm. reușiți, pot fi un Michael Jordan cu statistici și reușite greu de întrecut în baschet sau Wayne Gretzky, asemenea, în hochei, pot fi o Nadia Comăneci, care a obținut prima notă de 10 în istoria Jocurilor Olimpice, la gimnastică. Sau o Iolanda Balaș – Sőtér , care a dominat autoritar proba de săritură în înălțime pe plan local și mondial timp de un deceniu, obținând rezultate greu de egalat.
Un astfel de moment de neînchipuit, un apogeu al carierei l-a atins și ”eroul de la Sevilla”, Helmut Duckadam, când a apărat toate cele patru lovituri de la 11 m. executate de jucătorii Barcelonei în finală, aducând trofeul echipei Steaua București (performanță înscrisă în Cartea Recordurilor).
Faptul este, desigur, arhicunoscut, iar meciul l-a văzut toată România, dar amintesc totuși că la cea de-a treia lovitură de penalitate, executată de Piqui Alonso, am crezut că momentul de magie s-a terminat, fiindcă șutul spaniolului a fost foarte plasat. Nu! Helmut a fost acolo, respingând in extremis mingea care ar fi putut schimba soarta partidei, după cum tot la post a fost și la ultima lovitură de penalitate (spaniolii s-au hotărât ca la a patra să schimbe colțul, dar nu știau că portarul nostru pur și simplu nu putea fi învins în acea seară!).
Soarta a fost nemiloasă cu el: la puțin timp după marea izbândă, un anevrism și o operație la brațul drept l-au silit să se retragă din fotbalul de performanță la doar 27 de ani. Acum, la final de viață, tot problemele de sănătate au fost cele care i-au stat în cale, în septembrie suferind o operație pe cord deschis.
Dar meritul performanței nu i-l va putea lua nimeni, niciodată.
Mulțumim, Helmut!
Legendele nu mor, doar oamenii mai pleacă un pic…
Articolul EDITORIAL | Legendele nu mor niciodată, doar oamenii se duc apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.