Elevii încep, miercuri, 8 ianuarie, cursurile celui de-al treilea modul din anul şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Elevii se întorc astăzi la cursuri: Modulul 3 de școală începe în ianuarie și se încheie în februarie, în funcție de județ
Elevii se întorc la școală după o vacanță de iarnă ce a durat peste două săptămâni. Pentru cei din clasa a XII-a, aceasta a fost ultima vacanță înainte de probele de competențe din cadrul Bacalaureatului 2025, care, anul acesta, vor avea loc mai devreme, începând chiar de la sfârșitul lunii ianuarie.
Calendar competențe BAC 2025
- prima probă are loc pe 27-29 ianuarie 2025: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A.
- pe 29-31 ianuarie 2025 evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B.
- pe 3-5 februarie 2025 este prevăzută evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C,
- pe 5-7 februarie 2025 – evaluarea competențelor digitale – proba D. Programarea candidaților pe ore și săli este comunicată înainte de probe de fiecare centru de examen în parte.
Pe 10 februarie încep vacanțele mobile, diferite în funcție de județ
Pe 10-14 februarie 2025 sunt în vacanța mobilă doar elevii și copiii de grădiniță din județul Bistrița-Năsăud.
Apoi, în săptămâna 17-21 februarie 2025, sunt în vacanță elevii din 22 de județe și Municipiul București:
- Argeș
- Bihor
- Buzău
- Brăila
- București
- Călărași
- Cluj
- Caraș-Severin
- Dâmbovița
- Gorj
- Giurgiu
- Hunedoara
- Ialomița
- Ilfov
- Mehedinți
- Olt
- Prahova
- Sălaj
- Teleorman
- Timiș
- Vaslui
- Vâlcea
- Vrancea
În ultima săptămână din lună, pe 24-28 februarie au vacanță elevii și copiii de grădiniță din 17 județe:
- Alba
- Arad
- Bacău
- Botoșani
- Braşov
- Constanţa
- Covasna
- Dolj
- Galați
- Harghita
- Iași
- Maramureș
- Neamț
- Satu Mare
- Sibiu
- Suceava
- Tulcea
Calendarul anului școlar 2025
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
- Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar cuprinde 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 6 iunie 2025.
- Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 35 de săptămâni de cursuri, cu finalizare pe 13 iunie 2025.
- Pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică (cu excepția celor menționate anterior) și pentru cele din învățământul profesional, anul școlar durează 37 de săptămâni, terminându-se pe 27 iunie 2025.
- În cazul claselor din învățământul postliceal, durata cursurilor este stabilită conform planurilor-cadru de învățământ în vigoare.
În martie sunt simulările examenelor naționale – probele scrise
Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2025 va avea loc în modulul 4 de cursuri, începând pe 17 martie cu proba scrisă la Limba și literatura română.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2025:
- 17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 18 martie 2025: Matematică – probă scrisă
- 19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor
Calendar Simulare Bacalaureat 2025:
- 24 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 martie 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor
Sursa: edupedu.ro
Articolul Elevii se întorc astăzi la cursuri: Modulul 3 de școală începe în ianuarie și se încheie în februarie, în funcție de județ apare prima dată în Pedagoteca.