Etapa 13 în Liga 2. CS Mioveni învinge FC Bihor, Focșani pierde în prelungiri la Hunedoara

În etapa cu numărul 13 din Liga 2, CS Mioveni a dat lovitura și a demonstrat că încă mai joacă fotbal și a câștigat partida cu FC Bihor, iar CSM Focșani a fost la un pas să plece cu punct de la Hunedoara.

CORVINUL Hunedoara3-2CSM Focșani
Marcatori: Pîrvulescu (2), Hergheligiu (25 – penalty), Gîrbiță (90+3) / Pedro Albino (56,66)

Hunedorenii și-au adus aminte că în vară câștigau Cupa României și au jucat excelent în prima repriză, iar în minutul 25 aveau 2-0, după ce au marcat Pîrvulescu în minutul 2, cu un șut din șapte metri și Hergheligiu din penalty în minutul 25.

În repriza secundă s-au inversat rolurile, Pedro Albino înscrie cu capul din 8 metri în minutul 56, iar în minutul 66 reușește dubla după o acțiune individuală superbă.

Ultimul minut al prelungirilor aduce golul victoriei gazdelor, după un lanț de gafe al focșănenilor. Gîrbiță trage de la 23 de metri cu stângul, printre picioarele lui Tamași, iar balonul trece și printre picioarele portarului Preda care e prea sigur pe el că îl prinde.

CS Mioveni2-1FC BIHOR Oradea
Marcatori: Coșereanu (20), Garutti (61) / Stahl (3)

Jucătorii gazdelor au ieșit din nou pe teren cu un banner de protest pe care era scris „Survivor C.S. Mioveni”, iar în primul minut de joc, oaspeții au pasat între ei în semn de susținere.

Meciul începe practic de la 0-1, după ce Stahl îl fentează pe Corbu, trece și de Garutti și trimite un șut din 8 metri ușor lateral stânga, fără speranță pentru potarul Croitoru.

CS Mioveni egalează în minutul 20, Coșereanu pătrunde pe dreapta, centrează în careu, iar Guțea trage din prima din 7 metri și Garutti aduce trei puncte vitale cu o lovitură de cap în minutul 61.

CHINDIA Târgoviște3-1CSC Dumbrăvița
Marcatori: Pesic (21, 62), Tache (55) / Paulevici (82)

Meci la discreția târgoviștenilor care au deschis scorul în minutul 21 printr-o lovitură de cap a lui Pesic, și-a majorat avantajul prin Tache în minutul 55, iar Pesic marchează din nou, cu capul, în minutul 62, pentru 3-0.

În fața celor doar 150 de spectatori de pe stadion, Dumbrăvița a marcat golul de onoare în minutul 82 prin Dragan Paulevici, dar nu a mai avut forța necesară să obțină mai mult.

CS Afumați1-1CFC Argeș
Marcatori: Petrescu (35) / Dumitrache (79)

Ilfovenii au obținut un rezultat excelent în fața unei echipe cu pretenții de play-off. Au marcat Petrescu cu un șut superb direct la vinclu pentru oaspeți și Dumitrache în minutul 79.

CSM Slatina1-2FCU Craiova 1948
Marcatori: Toma (13) / Bălan (37, 45+4)

Derbiul oltenilor din Liga 2 a debutat cu un penalty acordat pentru gazde și fructificat de Toma în minutul 13. Dar la pauză, craiovenii au intrat în avantaj după ce Bălan egalează în minutul 37 și reușește dubla în minutul 45+4 din penalty.

FC Voluntari3-0AFC MUSCELUL Câmpulung
Marcatori: Nemec (18), Merloi (50), Lambrinoc (89)
UNIREA Ungheni0-0METALUL Buzău
CSC Șelimbăr0-3ACSM Reșița
Marcatori: Haită (56 – penalty), Samake (76), Doană (90+2)
METALOGLOBUS București0-0STEAUA București

ȘTIRI FOTBAL ● ȘTIRI SUPERLIGA ● ȘTIRI LIGA 2 ● ȘTIRI LIGA 3

ȘTIRI STEAUA ● ȘTIRI DINAMO ● ȘTIRI RAPID

Articolul Etapa 13 în Liga 2. CS Mioveni învinge FC Bihor, Focșani pierde în prelungiri la Hunedoara apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

Teudoru-Teofil Doagă: „Fiecare lucrare dezvăluie o parte din mine, o trăire sau o amintire”

Expoziția „Retrospectivă” semnată de Teudoru-Teofil Doagă este o incursiune captivantă în universul artei și al transformărilor interioare. Cuprinzând lucrări...