Euro atinge un nou record

Cursul valutar oficial, de referinţă, anunţat joi de BNR a ajuns la 5,1222 lei pentru un euro, faţă de 5,0991 lei înregistrat miercuri.

 

Marţi a fost pentru prima dată când 1 euro a depăşit 5 lei, prag apărat până acum de BNR.

Dolarul a ajuns la 4,5369 lei, de la un curs de 4,4898 lei.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a declarat marţi că, „într-adevăr”, în ultimele zile este „o presiune pe piaţa valutară, care a dus la o încercare de a atrage lichiditatea din piaţă”.

Moneda României a slăbit cu peste 2% şi a depăşit nivelul cheie de 5 lei/euro după prăbuşirea guvernului ţării, mişcarea bruscă indicând faptul că factorii de decizie de la Bucureşti şi-au relaxat controlul asupra monedei, a scris Bloomberg în aceeaşi zi.

Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, că există „o presiune asupra cursului” (n. red. leu-euro), „confirmată şi de Banca Mondială”, în contextul în care, marţi, a fost depăşit pragul psihologic de 5 lei pentru un euro, anunţat de BNR. Taczos spune că în aceste condiţii „e posibilă o aterizare «hard» a economiei şi că o aterizare «very hard» începe în cazul în care continuă incertitudinea politică. La rândul său, Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, afirmă că se teme că nu se vor putea evita măriri de taxe după instalarea noului guvern.

„Există o presiune asupra cursului. Cu siguranţă este o presiune confirmată şi de Banca Naţională, dar încă o dată şi profesionalismul, şi rezervele, şi experienţa BNR asigură o gestionare corectă a situaţiei şi cu siguranţă lucrurile sunt sub control din acest punct de vedere”, a afirmat Tanczos Barna.

Ministrul interimar de Finanţe a recunoscut că actuala situaţie politică este defavorabilă economiei româneşti şi că, în urmă cu o săptămână ar fi spus că încă exists posibilitatea încheierii anului 2025 fără modificări de taxe şi impozite.