Bitcoin a încheiat luna februarie sub pragul de 80.000 de dolari, înregistrând un declin de 17%, aceasta fiind cea mai mare scădere din iunie 2022. Aceasta a fost influențată de anunțul privind noile tarife comerciale impuse de Donald Trump pentru China, Canada și Mexic, care au declanșat un val de „frică extremă” pe piață.
În plus, ETF-urile Bitcoin au înregistrat ieșiri semnificative de fonduri, însumând peste 3 miliarde de dolari în doar opt zile – important de menționat este că vorbim despre cel mai mare volum de retrageri de la lansarea acestora în ianuarie 2024.
Datele Google Trends arată că numărul căutărilor pentru „Bitcoin” a atins un vârf în jurul lunii noiembrie 2024, după realegerea lui Trump și creșterea Bitcoin la 100.000 USD. Totuși, volumul de căutări a revenit ulterior la nivelurile anterioare ultimului trimestru din 2024.
Pe de altă parte, anunțul lui Donald Trump de duminică, 2 martie, privind înființarea unei Rezerve Strategice Cripto a SUA a generat o creștere importantă a prețurilor activelor digitale. Noua rezervă strategică va include principalele active digitale, precum Bitcoin, Ethereum, XRP, Solana și Cardano, ceea ce a dus la o apreciere imediată a pieței.
După anunț, Bitcoin a înregistrat un salt de peste 11%, ajungând la 94.164 USD, în timp ce Ethereum a crescut cu aproximativ 13%, atingând 2.516 USD, potrivit Bitget. Creșterea a fost urmată aproape instantaneu de o corecție masivă, astăzi, 4 martie, Bitcoin tranzacționându-se cu mai puțin de 84.000 USD.
Următoarele 30 de zile, critice pentru piața criptomonedelor
Evoluția pieței cripto este puternic influențată de mai mulți factori macroeconomici esențiali. Unul dintre aceștia este răspunsul Chinei la noile dezvoltări din sectorul cripto, având în vedere impactul său asupra mineritului și reglementărilor globale, arată analiza Bitget.
În paralel, deciziile Rezervei Federale privind politica monetară joacă un rol crucial, întrucât modificările ratelor dobânzilor și măsurile de lichiditate pot afecta apetitul investitorilor pentru active digitale. De asemenea, reglementările susținute de Trump ar putea influența semnificativ industria, fie stimulând adopția cripto prin politici favorabile, fie contracarând provocările economice existente.
[CITEȘTE ȘI] Bitcoin: un blockchain cu potențial și pentru piața financiară românească
Articolul Februarie, lună neagră pentru Bitcoin! Moneda virtuală a scăzut cu 17% a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business