Franţa trebuie să ceară ”iertare” Polineziei franceze pentru teste nucleare efectuate pe atolii acesteia, îndeamnă autorii unui raport de anchetă parlamentară făcut public marţi, o etapă fundamentală în vederea unei ”reconcilieri” cu acest teritoriu, marcat de grave consecinţe sanitare şi de mediu, relatează AFP.
”Ancheta a alimentat convingerea Comisiei de Anchetă potrivit căreia o cerere iertare din partea Franţei Polineziei franceze se impune. Această cerere nu este un simplu simbol şi nici o cerere de căinţă”, scriu autorii raportului Comisiei de Anchetă privind consecinţele testelor nucleare efectuate în această colectivitate de peste mări de către Franţa în perioada 1966-1996.
”Ea trebuie să fie un demers sincer, o etapă fundamentală în cadrul unui proces de reconciliere între Poliniezia franceză şi stat”, scriu preşedintele Comisiei, deputatul din Finistère Didier Le Gac (EPR) şi raportoarea Mereana Reid-Arbelot (GDR), o deputată polineziană.
Ei văd în acest gest un ”act sobru” în vederea ”tratării cu calm a acestei părţi a istoriei noastre”.
Această cerere de iertare este necesar să se înscrie în legea organică din 2004 privind statutul autonomiei Polineziei, propun ei, apreciind că ”Parlamentul este necesar să facă acest gest în numele Naţiunii”.
Ei recomandă să se înfiinţeze o Comisie de istorici şi cercetători care să ”desfăşoare o activitate de fond centrată asupra studierii tuturor arhivelor privind politica franceză de experimentare nucleară franceză în Polinezia franceză”, care să constituie ”baza istorică a unei memorii comune”.
Timp de 30 de ani, Franţa a desfăşurat 193 de teste nucleare în Polinezia, sub egida Centrului de Experimentare la Pacific (CEP), şi alte 17 teste în Algeria (1960-1966), care i-au permis să se doteze cu arma atomică.