Golazo Chipirliu, replică pe măsură Amasihohu în Ceahlăul – Steaua 1-1

Golul incredibil al lui Chipirliu, din semifoarfecă, nu a fost suficient pentru ca Steaua să plece cu toate cele trei puncte de la Piatra Neamț în deschiderea etapei cu numărul 19 din Liga 2. Cu toate acestea, roș-albaștrii continuă parcursul fără înfrângere!

Partida a fost una echilibrată și foarte disputată. Ceahlăul a început bine meciul, iar în minutul 1 a avut ocazia de a deschide scorul prin Patrick Petre, dar portarul Frănculescu a respins șutul acestuia de lângă bară.

Steaua răspunde opt minute mai târziu prin Chipirliu, care a ratat din câțiva metri, după centrarea lui Vîrtej, tot el testând reflexele lui Brănescu în minutul 17, iar un minut mai târziu, Sierra trimite pe lângă poartă o lovitură de cap.

Repriza se încheie cu două ocazii ale gazdelor. Crețu a pătruns în careu și a șutat la colțul lung, dar Frănculescu a fost din nou la post, iar șutul lui Davordzie a trecut peste transversală și a consfințit egalul alb de la pauză.

În a doua parte au fost mai puține ocazii de poartă, dar s-au marcat două goluri de generic! Primii au punctat steliștii, în minutul 76. Răsdan a centrat perfect din partea dreaptă în careu, iar golgheterul Chipirliu înscrie incredibil din semifoarfecă.

Bucuria „militarilor” a ținut doar patru minute. Debutantul James Akugbe Amasihohu a marcat la prima atingere de balon printr-un șut violet din 7 metri, la colțul scurt, sub transversală, fructificând o pasă în careu a lui Davordzie.

Articolul Golazo Chipirliu, replică pe măsură Amasihohu în Ceahlăul – Steaua 1-1 apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.