Grindeanu cere retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu pentru funcţia vicepremier

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, cere, marţi seară, retragerea nominalizării Oanei Gheorghiu pentru funcţia vicepremier, ”pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic”.

 

Grindeanu insistă ca premierul să ţină cont de părerea PSD în această chestiune. În luna februarie, după disputa din Biroul Oval, dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump şi vicepreşedintele american J.D.Vance, Oana Gheorghiu spunea că oficialii americani sunt ”doi golani”.

”Pentru a evita să compromitem relaţia cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-şi retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României”, a scris, marţi seară, pe Facebook, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, ”cei care visează la funcţii înalte în statul român trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declaraţie iresponsabilă aruncată în spaţiul public loveşte direct în interesele strategice ale României”.

”Într-un Guvern deja plin de voci anti-americane şi critice la adresa Administraţiei Trump, cu ce ajută şi credibilizează demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic astfel de numiri? Reamintesc Visa Waiver, un pas atât de aşteptat de toţi românii! De aceea, consider că un astfel de demers instituţional al dlui prim-ministru trebuie regândit urgent”, a mai transmis liderul PSD.

Acesta cere ”partenerului de Coaliţie Ilie Bolojan să ţină cont de punctul de vedere al PSD şi să retragă urgent propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu din această funcţie de înaltă demnitate publică în statul român”.

”Nu există jumătăţi de măsură pe acest subiect. PSD trebuie consultat în astfel de decizii”, a mai transmis Grindeanu.

În luna februarie, după disputa din Biroul Oval dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump şi vicepreşedintele american J.D.Vance, Oana Gheorghiu a avut o serie de postări critice la adresa liderilor americani.

Premiera oficială a filmului „Cursa” a ocupat un întreg multiplex cu peste 2.000 de invitați

”Narcisismul, nebunia şi impostura distrug lumea. Să faci sluj în faţa unui dictator criminal şi să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situaţie, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o ţară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunşi la Casa Albă, tratează un om”, scria Gheorghiu într-una dintre postpri.

În alta, ea afirma: ”America este o ţară măreaţă, condusă temporar de oameni mărunţi”.