Grupul Dental Elite vrea o rețea națională de 20 de clinici în următorii 5 ani

Lanțul de clinici stomatologice Dental Elite atrage una dintre cele mai semnificative investiții pentru piața de stomatologie din România, din partea fondului Accession Capital Partners Credit, în vederea dezvoltării și extinderii afacerii la nivel național.

Investiția ACP Credit va sprijini Dental Elite să accelereze creșterea la peste 20 de clinici la nivel național, în următorii 5 ani. Grupul va deschide trei clinici noi în Voluntari, Ploiești și Buzău în trimestrul 1 din 2026, prin care va ajunge la o capacitate de 40 scaune.

Dental Elite a pornit de la o clinică stomatologică cu 4 scaune deschisă în 2018 la Brașov, iar astăzi a ajuns la 28 de scaune, în urma unei investiții totale cumulate de peste 4 milioane euro în cele 5 clinici multidisciplinare deschise la Brașov și București.

Cea mai recent inaugurată clinică Dental Elite este cea din AFI Park București, deschisă la finalul anului 2024, alături de un centru de radiologie, în urma unei investiții totale de peste 500.000 de euro, dintre care 400.000 investiți în tehnologii și aparatură de ultimă generație.

În cazul creșterii organice, grupul se concentrează pe investiții în digitalizare, echipamente ultra-moderne și spații prietenoase. În plus, Dental Elite are în vedere și parteneriate cu medici stomatologi antreprenori, care au deja o echipă medicală puternică si stabilă.

Accession Capital Partners Credit, cunoscut anterior sub numele de Mezzanine Management, își desfășoară activitatea în Europa Centrală și de Est prin birourile din București, Budapesta, Praga, Viena și Varșovia.

Articolul Grupul Dental Elite vrea o rețea națională de 20 de clinici în următorii 5 ani a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business