Premierul Ilie Bolojan şi preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu au avut o întâlnire duminică seară pe tema pachetului 2 de reformă fiscală. Premierul şi-ar fi dorit ca săptămâna aceasta să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pe noile măsuri fiscale, însă liderul PSD Sorin Grindeanu i-a transmis că propunerile trebuie agreate mai întâi în PSD, susţin surse politice pentru News.ro.
Liderii social-democraţi vor avea luni o şedinţă pentru a dezbate măsurile fiscale propuse de guvern, printre care reforma pensiilor speciale din sistemul judiciar şi interzicerea cumului pensiei cu salariu la stat.
De asemenea, Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu au mai discutat despre data alegerilor pentru Primăria Capitalei, fără a ajunge la consens, susţin sursele citate.
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat în urmă cu o săptămână că este absolut necesar pentru ţara noastră să vorbim de un pachet de relansare economică, care nu înseamnă efort bugetar şi social-democraţii lucrează la el şi îl vor prezenta public, el anunţând că Radu Oprea, împreună cu alţi colegi, a făcut un prim draft, pe care îl va prezenta premierului Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, despre tensiunile din interiorul coaliţiei, că aceasta funcţionează, cel puţin în plan guvernamental şi cu liderul PSD Sorin Grindeanu a colaborat bine. El a precizat că, dacă şi şedinţele coaliţiei ar fi funcţionat în această perioadă, cu siguranţă anumite decizii le-ar fi putut lua ceva mai repede.
Întrebat despre relaţia cu preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, Bolojan a spus: ”Cu domnul Grindeanu am colaborat bine, cu toţi preşedinţii de partide, pentru că eu întotdeauna am căutat să întind punţi, nu să construiesc ziduri şi, într-adevăr, într-o coaliţie de 4 partide plus grupul minorităţilor nu este foarte uşor să armonizezi toate punctele de vedere divergente, să aduci toate partidele la masă, dar aşa cum am spus, eu cred în responsabilitatea tuturor partidelor politice şi indiferent de contexte mai bune sau mai proaste şi sigur că, dacă şi şedinţele coaliţiei ar fi funcţionat în această perioadă, cu siguranţă anumite decizii le-am fi putut lua ceva mai repede, ar fi însemnat şi un dialog mai bun între toate forţele”.
Premierul a mai spus că a purtat acest dialog şi este convins că există condiţii bune ca săptămâna viitoare coaliţia să-şi asume răspunderea pe acest pachet, pentru că el este necesar în general pentru societate, dar şi pentru că există şi angajamente economice pe care trebuie să le îndeplinim legat de PNRR, de absornţia de fonduri europene faţă de Comisia Europeană.