INTERVIU │ Campionul mondial la sărituri în apă de la mare înălțime Constantin Popovici: „Am făcut sport de când mă știu” (AUDIO)

Sportivul bucureștean de 37 de ani, câștigător al circuitului Red Bull Cliff Diving în 2023, s-a clasat anul acesta pe locul al doilea în competiția găzduită în locuri spectaculoase din întreaga lume.

 

Invitatul în direct în studioul Radio Sport Total FM, Popovici a vorbit despre începuturile lui în sport, performanțele obținute de-a lungul timpului și multe alte subiecte interesante:

„Luni dimineață am fost la vizita medicală. M-a cântărit și aveam 66 de kilograme. Mai las un kilogram, acesta e planul meu în următoarea lună. Am o înălțime de 1,71. Suntem micuți de statură la sărituri în apă. Sunt foarte puțini sportivi în lume care sunt mai înăltuți. Nu e vorba că e mai avantajos, dar nu te dezvolți. Nu te lasă sportul în sine să te dezvolți. Noi plonjăm de atâtea ori de la înălțime încât se stopează creșterea, ca la gimnastică. Nu e ca la baschet sau înot, să te lungească. Deci, e mai avantajos, dar nu ține de voință. Avem etape peste tot în lume și asta face ca sportul nostru să fie foarte plăcut la vedere. Avem etape în locații spectaculoase, precum Filipine. Sunt plecat cam tot sezonul. Anul acesta s-a terminat mai devreme, în septembrie. La anul este posibil să se încheie mai târziu. În alt an am avut etapă și pe 23 decembrie. Acum sunt la Bacău, unde mă antrenez în mod constant. Eu sunt din București, dar m-am antrenat o viață la Bacău și de 3 ani de zile m-am transferat la CSM Bacău. Am o echipă foarte bună, mă înțeleg foarte bine cu toată lumea de acolo și îmi priește. Am ieșit campion mondial cu echipa din Bacău. Am făcut sport de când mă știu. Tata a făcut și el sport, nu la nivelul nostru, dar cum se făcea înainte. A făcut ciclism, apoi atletism. Mai am două surori și toți am făcut sport. Ne-a dus de la 5 ani pe stadion. Pe la 6 ani ne-a dus la înot. Antrenorul recruta copii de clasa I pentru performanță. Am început înotul la liceul cu profil sportiv ‘Emil Racoviță’. După aceea, ușor, ușor, am trecut la sărituri în apă. Eram mic de statură, musculos și n-aveam frică de înălțime. Din când în când, antrenorul de la înot ne mai ducea să sărim de pe platforma de 10 metri. Antrenorul de la sărituri m-a văzut și m-a întrebat dacă vreau să vin la sărituri în apă. O perioadă am făcut și înot și sărituri, apoi a trebuit să aleg. Primul meu antrenor de sărituri în apă i-a promis tatălui meu că într-un an de zile mă scoate medaliat la Campionatul Național. Și așa fost. Am luat locul 3 și am rămas la sărituri în apă.”, a povestit Constantin Popovici.

Ascultați interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:

https://sptfm.ro/audio-constantin-popovici-invitat-in-studio-ul-sport-total-fm-am-facut-sport-de-cand-ma-stiu/