Antrenorul Unirii Slobozia își laudă fotbaliștii, care au reușit încă o victorie în Superligă, după cea în fața campioanei FCSB.
Invitat în direct la Radio Sport Total FM, fostul internațional a declarat că meritul aparține jucătorilor:
„Suntem pe val! Numai că da, așa cum am și prevăzut, avem jucători valoroși, jucători care au muncit și mă așteptam să și demonstreze asta la un moment dat. Încă nu avem un prim 11 definitivat, avem 7-8-9 jucători care merg de meci să zici că poți să începi cu ei din primul minut, dar încă mai căutăm ceva de valori apropiate. Oricând putem să apelăm la oricare dintre jucătorii aceștia, și cred că băieții au înțeles că le vom da șansă tuturor – toți vor avea șansă să joace. Avem o atmosferă bună după rezultatul cu FCSB. Aș spune că nu suntem cât de cât bine și avem această responsabilitate. Blocul funcțional să fie așa cum l-am avut și la meciul cu Steaua, și în apărare și în atac, pentru că numai așa putem să scoatem rezultate bune și sperăm din ce în ce să fim mai bine, să avem rezultate pozitive.”, a declarat Jean Vlădoiu.
Amintim, Unirea Slobozia a învins-o vineri seară, cu 2-1, acasă, pe Metaloglobus, iar în etapa trecută a trecut cu 1-0 de FCSB pe terenul campioanei din ultimele două sezoane.
Ascultați interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:
https://sptfm.ro/audio-jean-vladoiu-avem-o-atmosfera-buna-dupa-rezultatul-cu-fcsb/