Președintele federației, Vasile Câtea, anunță aducerea celui de-al doilea tehnician cubanez în România: „Am finalizat documentele!”.
Invitat în direct la Radio Sport Total FM, Vasile Câtea a oferit ultimele informații importante despre naturalizarea antrenorilor din țara care dă anual zeci de performeri internaționali, dar și despre Campionatul Național care se desfășoară în această săptămână la București:
„Vin la București. Avem ședința tehnică și tragerea la sorți pentru Campionatul Național de seniori. Deja am finalizat documentele și tot ce trebuie pentru al doilea antrenor cubanez. A obținut viza de muncă în România. Sper din toată inima să fie o chestiune de succes. Este o veste pe care boxul românesc, la nivel de seniori, o aștepta și cred că va fi pulsul care va da startul unei noi generații pe care am așteptat-o foarte mult. Acum avem oamenii, avem caii ca să zic așa, deci ne trebuie dresorul și omul care să-i pună la muncă pentru a ieși din ei ce trebuie și ce ne dorim. Primul antrenor cubanez a venit în România toamna trecută. Este la Centrul Olimpic de tineret și juniori de la Brăila. Se vede chemare acolo, emulație, ambiție și altă atitudine. Deci e în regulă. Campionatele Naționale se desfășoară de marți până sâmbătă. Toți sportivii care au depășit 19 ani până la 40 de ani au dreptul să participe.”, a spus Vasile Câtea.
Ascultați interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:
