Italia ar dori plafonarea preţului gazelor în UE

Uniunea Europeană ar trebui să-şi extindă plafonul de urgenţă la preţurile gazelor şi să stabilească un plafon de 60 de euro pe megawat oră, pentru a preveni un posibil şoc al preţului energiei, a declarat vineri ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters.

Temerile de un şoc energetic au crescut după ce Ucraina a refuzat să reînnoiască un acord de tranzit al gazelor cu Rusia, marcând sfârşitul deceniilor de dominaţie a Moscovei asupra pieţelor energetice din Europa.

Plafonul de preţ existent al UE expiră la sfârşitul acestei luni şi se aplică doar dacă preţurile gazelor europene depăşesc 180 de euro pe megawat oră, un nivel care nu a fost atins încă de la începuturile conflictului Rusia-Ucraina.

”Cred că UE ar trebui să reînnoiască în acest moment plafonul de preţ – şi noi am cerut-o – dar nu la 180 de euro, acum ar trebui stabilit la 50 sau 60 de euro. Acest lucru ar pune o frână tranzacţiilor pur financiare, care nu au nimic de-a face cu materia primă, ci împovărează gospodăriile şi întreprinderile „, a spus ministrul italian în timpul unui interviu radio.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Contractul de referinţă pentr gaze pe termen de o lună, la hub-ul olandez TTF, a crescut cu 0,4 euro, la 50,17 euro pe megawat oră, cel mai ridicat nivel din peste un an, potrivit datelor LSEG.

Oprirea fluxurilor de gaze din Rusia şi vremea mai rece decât media ar putea duce preţul la 84 de euro, a spus Goldman Sachs într-un raport.

Ministrul Energiei al Italiei a declarat că ţara are suficiente rezerve de gaze pentru a se asigura că nu vor exista întreruperi în următoarele două luni.

MERCATO | Aproape toate transferurile realizate de cluburile din Liga 2

Pauza de iarnă aduce o serie de transferuri pentru cluburile de Liga 2 în încercarea de a-și întări loturile pentru a...