Kelemen Hunor: Aş lăsa cota unică la 10%, 16% pentru dividende şi 16% profit

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că el ar lăsa cota unică la 10%, impozitul pentru dividende la 16%, dar ar creşte TVA la 21% şi ar lărgi baza de impozitare la CASS deoarece ”acolo sunt foarte mulţi exceptaţi” şi ar tăia toate privilegiile.

Kelemen Hunor a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, dacă în urma discuţiilor despre impozit progresiv, creştere a TVA, impozit pe dividende va rămâne vreuna dintre aceste măsuri.

”Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii fiindcă mai suntem în discuţie în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul, cota unică, 10%, 16% dividende şi 16% profit, fiindcă este poate una dintre singurele facilităţi sau atractivitate pentru investitori, competitivitatea României în zonă stă în această cotă unică, pe de o parte”, a afirmat Kelemen Hunor.

El a adăugat că nu trebuie lovită clasa de mijloc şi că trebuie păstrată competiivitatea în zona economică.

”Pe de altă parte, încet, încet am reuşit să creăm o clasă de mijloc şi aia trebuie întărită în continuare, nu lovită, plus şi în zona economică păstrez competitivitatea. Eu aş creşte TVA-ul două puncte procentuale de la 19 la 21 şi aş accepta de la 9 la 13, 14, undeva în zona de 11-15 şi aş lăsa doar TVA-ul coborât pentru alimente şi medicamente şi aş lărgi baza de impozitare la CASS, fiindcă acolo sunt foarte mulţi exceptaţi şi aş tăia toate privilegiile şi toate cheltuiele extravagante, de la Consiliile de Administraţie la sporuri şi aşa mai departe, fiindcă acolo într-adevăr sunt lucruri care nu pot fi susţinute în continuare”, a explicat liderul UDMR.

El a arătat că şi-ar asuma un termen de patru, cinci ani pentru scăderea deficitului.