Revista Casoteca este mereu interesată să aducă în prim-plan creatori români contemporani, iar la ediția din acest an a Romanian Design Week (RDW) am cunoscut-o pe Lăcrămioara Grozăvescu, care lucrează și expunea sub numele de artist Lacră Grozăvescu. Ne-a atras atenția prin forța decorativă și introspectivă a imaginilor sale: fotografii emblematice, sensibile, cu o puternică încărcătură afectivă.
Am invitat-o la un dialog despre parcursul său artistic, temele lucrărilor sale și rolul artei contemporane în peisajul actual.
Cum ai descrie parcursul tău artistic până în prezent și care au fost momentele-cheie în formarea ta ca artist?
Parcursul meu artistic a fost unul gradual, marcat de o nevoie constantă de introspecție și de înțelegere a ceea ce înseamnă să aparții: unei familii, unui spațiu, unei istorii. Am început să fotografiez dintr-o nevoie personală de a înțelege emoțiile care nu puteau fi exprimate în cuvinte. La început, era doar o formă de auto-terapie, dar treptat a devenit o metodă de cercetare vizuală, o modalitate prin care pot pune întrebări și pot construi un limbaj propriu.
Un moment-cheie a fost perioada studiilor la Universitatea Națională de Arte din București, unde am îțeles importanța contextului conceptual al unei lucrări și cum forma poate servi conținutului. Tot acolo am început să experimentez cu broderia și video-ul, integrându-le în practica mea fotografică pentru o abordare mai tactilă și mai intimă.
Participarea la expoziții internaționale mi-a oferit încredere, dar și responsabilitatea de a continua un demers sincer și asumat. Parcursul meu nu a fost unul liniar, ci plin de reveniri, întrebări și reconstrucții – exact ca temele pe care le explorez.
Ce rol crezi că are arta contemporană românească în peisajul cultural european și cum se reflectă acest lucru în creațiile tale?
Arta contemporană românească are un rol tot mai vizibil în peisajul cultural european, prin autenticitatea și diversitatea vocilor artistice care s-au afirmat recent. Mulți artiști români propun perspective originale, ancorate într-un context local, dar cu deschidere internațională.
Faptul că provenim dintr-un spațiu cu o istorie complicată oferă o sensibilitate aparte. Nu e vorba doar despre temele abordate, ci despre o anumită intensitate, o sinceritate vizuală remarcată și apreciată peste hotare.
În ce mă privește, nu caut să exprim o identitate națională, ci o poziționare individuală într-un peisaj mai larg. Totuși, formarea mea în România, influențele culturale și sociale locale se reflectă inevitabil în felul în care privesc imaginea, spațiul, corpul sau intimitatea.
Cum alegi temele sau mesajele pe care le explorezi în lucrările tale? Sunt influențate mai mult de realitatea cotidiană sau de introspecție personală?
Temele apar, de cele mai multe ori, dintr-o combinație de introspecție și observație. Realitatea cotidiană este o sursă constantă de inspirație, dar trece mereu printr-un filtru afectiv. Nu pornesc de la ideea unui mesaj clar, ci de la nevoia de a înzălege stări, tensiuni, repetiții emoționale.
Lucrez adesea intuitiv, iar sensul se conturează pe parcurs. Caut să creez o atmosferă, nu să ilustrez o idee. Introspecția este esențială – cred că doar plecând de la ceva sincer pot ajunge la o formă care să rezoneze cu ceilalți. Dar sunt atentă și la ritmurile sociale, la ceea ce se simte, dar nu se spune.
Ce înseamnă pentru tine participarea la Romanian Design Week și cum vezi impactul acestui eveniment asupra publicului și asupra comunității artistice?
Pentru mine, @RDW este o oportunitate importantă de a aduce munca mea într-un context interdisciplinar, unde granițele dintre artă, design, arhitectură și alte forme vizuale devin fluide. Este un spațiu care încurajează dialogul și expunerea la perspective noi.
Impactul asupra publicului vine din accesibilitate și diversitate. Oamenii pot descoperi practici artistice altfel greu de accesat. Iar pentru comunitatea artistică, RDW este un catalizator: ne influențăm și ne inspirăm reciproc.
Într-o lume dominată de viteza digitală, ce loc mai are arta plastică tradițională și cum se poate conecta aceasta cu noile medii de expresie?
Arta plastică tradițională rămâne un spațiu esențial de reflecție și autenticitate. În fața supra-saturației vizuale și a conținutului efemer, gestul manual și materia palpabilă capătă o forță meditativă.
Nu văd o opoziție între tradițional și digital, ci un dialog necesar. Noile medii extind limbajul artistic. În practica mea, combin fotografia cu broderia, colajul cu video-ul. Gesturile intime se exprimă prin medii contemporane.
Această conexiune nu însemnă renunțare la tradiție, ci o traducere a acesteia în limbaj actual. Arta tradițională poate astfel să-și păstreze profunzimea, dar să capete valențe noi prin tehnologie – o punte între trecut și prezent, între memorie și transformare.
Articolul Lăcrămioara Grozăvescu – introspecție, emoție și imagine în arta contemporană apare prima dată în Casoteca.