Lidl continuă dezvoltarea rețelei de magazine din România și inaugurează un nou magazin în municipiul Oradea, județul Bihor. Este al nouălea magazin al germanilor din cel mai mare oraș al județului Bihor.
Noul magazin Lidl Oradea este situat pe Strada Bihorului, Nr.90, are o suprafață de vânzare de peste 1.300 mp și pune la dispoziția clienților 130 locuri de parcare. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 20:00.
Lidl Oradea dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.
Grupul Lidl are aproximativ 382.400 de angajați în 31 de țări, dintre care peste 13.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 370 de magazine și 6 centre logistice.
Articolul Lidl ajunge la nouă magazine în Oradea. Deschide o unitate nouă pe Strada Bihorului a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business