La sediul LinksPR și al publicațiilor Mediateca, în inima Cotrocenilor, a fost inaugurat pe 1 octombrie un spațiu dedicat micro-evenimentelor cultural-sociale. Deschiderea a avut loc printr-un concert inedit, susținut de muzicianul Laurențiu Sima și fiica sa, violista Mădălina Sima, într-o formulă rar întâlnită: tubă și violă.
Public încântat și surprins de ambitusul tubei
Programul serii a inclus lucrări de Mozart și Albinoni, dar și o serie de bisuri dedicate tubei. Publicul, vizibil surprins de diversitatea timbrală și ambitusul instrumentului, a descoperit în același timp delicatețea violei și naturalețea artistică a tinerei violiste.
Decor eclectic: bucătărie ca scenă de concert
Evenimentul a avut loc într-un decor neconvențional: sala de ședințe a sediului a fost transformată într-un spațiu eclectic, cu o bucătărie Lems dotată cu electrocasnice Vestfrost, ce a devenit fundalul muzicii de cameră. Atmosfera a fost completată de vinurile oferite de Domeniile Ostrov.
LinksPR, la intersecția dintre artă, design și comunicare
Prin acest eveniment, LinksPR devine una dintre puținele agenții de PR din România care nu doar gestionează comunicarea și un grup de presă, ci și inițiază micro-evenimente culturale.
Conceptul lansat la 1 octombrie își propune să creeze punți între artă, design și social, într-un cadru intim și neconvențional.