Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, Colegiul Național Bănățean din Timișoara, Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București deschid lista unităților de învățământ selectate pentru implementarea noului program de școli-pilot 2025-2026. Lista, care va putea fi contestată printr-o procedură oficială, a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării luni, 4 august.
LISTĂ: Patru colegii și alte școli publice și private din București și 10 județe, selectate preliminar ca școli-pilot 2025
Ministerul Educației a anunțat lista preliminară a celor 17 unități de învățământ selectate pentru programul de școli-pilot în anul școlar 2025–2026, în cadrul rețelei naționale. Aceste unități, ce includ colegii naționale, licee, școli generale, centre școlare și o grădiniță, provin atât din sistemul public, cât și din cel privat, și sunt situate în București (5 unități), Ilfov (2), Sibiu (2) și alte 8 județe.
Școlile-pilot vor putea aplica diverse modele inovatoare de învățământ pe durata unui an școlar, testând, de exemplu, orare flexibile sau discipline predate modular, cu scopul de a adapta curriculumul la nevoile reale ale elevilor.
Lista unităților selectate include:
Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” – Sibiu
Colegiul Național Bănățean – Timișoara
Colegiul Național „Doamna Stanca” – Satu Mare
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” – București
Complex Școlar Cronos – București
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria – Teleorman
Liceul Teoretic „Jean Monet” – București
Grădinița cu Program Prelungit Junior – Slobozia, Ialomița
Școala Gimnazială „Hermann Oberth” – Voluntari, Ilfov
Colegiul Național „Zinca Golescu” – Pitești, Argeș
Liceul Teoretic Bilingv „ITA Wegman” – București
Liceul Teologic Reformat – Sfântu Gheorghe, Covasna
Liceul Teoretic Little London – Ilfov
Liceul Romano-Finlandez ERI – Sibiu
Școala Gimnazială Avenor – București
Școala Gimnazială nr. 1 Curcani – Călărași
Școala Gimnazială nr. 30 „Gh. Țițeica” – Constanța
Potrivit Ministerului Educației, comisia de evaluare a analizat proiectele depuse și răspunsurile la solicitările de clarificare, iar unitățile care nu au fost incluse nu au îndeplinit criteriile necesare sau nu necesitau derogări pentru implementarea programului pilot. Rezultatele pot fi contestate conform calendarului stabilit.
Calendarul apelului pentru școlile-pilot 2025 este următorul:
Depunerea aplicațiilor: 23 iunie – 18 iulie 2025, ora 17:00
Evaluarea proiectelor: 21 iulie – 4 august 2025
Publicarea listei intermediare: 4 august 2025
Depunerea contestațiilor: 5 – 6 august 2025
Soluționarea contestațiilor: 7 – 8 august 2025
Publicarea listei finale: 11 august 2025
Ce sunt școlile-pilot?
Școlile-pilot sunt instituții de învățământ care experimentează noi modele educaționale, precum orare mai flexibile sau predarea modulară a unor discipline, permițând elevilor să finalizeze programa unei materii în câteva luni, printr-un număr mai intens de ore.
Durata statutului de unitate-pilot este cel puțin un an școlar, iar în cazurile în care se implementează schimbări complexe în curriculum, perioada pilotării poate acoperi întreg ciclul de învățământ, conform Ordinului ministrului nr. 4.575/03.06.2024.
Articolul LISTĂ: Patru colegii și alte școli publice și private din București și 10 județe, selectate preliminar ca școli-pilot 2025 apare prima dată în Pedagoteca.