M Core își extinde portofoliul din România printr-un nou proiect comercial în București. Parcul de retail, desfășurat pe un teren de aproximativ 51.400 mp, va fi localizat în Prelungirea Ghencea, nr. 344 – 348.
Terenul este situat lângă complexul Dimri Residence, un proiect cu o mică componentă de retail unde funcționează magazine Pepco, Sinsay, Mega Image și se află în proximitatea Cartierului Latin, cea mai mare dezvoltare rezidențială din zonă.
Lucrările la proiectul comercial, aflat momentan în etapa de planificare urbanistică, vor demara pe parcursul anului 2026. Inaugurarea este prevăzută pentru anul 2027. La finalizare va avea o suprafață construită totală de aprox. 14.400 mp.
Ne orientăm constant către zonele cu potențial real de creștere, iar Prelungirea Ghencea este una dintre acele arii care merită investiții pe termen lung
Clemens Petschnikar, CEO Square 7 part of M Core
Recent, compania a anuțat demararea lucrărilor la un nou centru comercial sub brandul M Park pe un teren de 3,2 hectare din fosta fabrică Energomontaj, situată în zona de est a Capitalei, în cartierul Titan.
Articolul M Core pregătește un parc de retail gigant în Prelungirea Ghencea, lângă Dimri a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business