Comportamentul norvegianului a fost considerat sfidător de către organizatori, după ce acesta a refuzat să-și schimbe ținuta și le-a răspuns: „Să vă ia dracu’!”.
Carlsen, de cinci ori campion mondial până la 34 de ani, a primit și o amendă, după ce a venit îmbrăcat în jeans la turneul World Rapid and Blitz Championship, încălcând codul vestimentar al Federației Internaționale de șah – FIDE.
Șahistul scandinav i-a spus arbitrului șef Alex Holowczak că se va schimba pentru a doua zi, și nu între runde, în timpul competiției, dar a fost refuzat: „Carlsen a avut suficient timp să se schimbe, hotelul său era la doar trei minute distanță de locul de desfășurare”, a spus directorul general al FIDE, Emil Sutovsky.
În urma refuzului de a trece la o ținută mai elegantă, lui Magnus Carlsen i s-a mai permis să participe în runda a 9-a a concursului. Multiplul campion mondial a ripostat pe rețelele de socializare:
„Am spus că mă voi schimba mâine… dar ei au spus că trebuie să mă schimb acum și a devenit o chestiune de principiu pentru mine, așa că iată-ne aici! Sincer, sunt prea bătrân în acest moment ca să îmi pese prea mult. Dacă asta este ceea ce vor să facă, probabil că voi pleca undeva unde vremea este puțin mai frumoasă. Magnus Carlsen”.
Și Nepomniachtchi a fost sancționat pentru pantofii de sport
Codul vestimentar redactat de membrii Comisiei sportivilor FIDE, compusă din jucători profesioniști și experți în șah, sunt valabile de mulți ani și concurenții sunt informați permanent în privința lor. Pentru bărbați, îmbrăcămintea permisă include: costume, pantaloni, cămăși cu mâneci lungi sau scurte, tricouri polo, pantofi, jachete, veste, pulovere sau portul național tradițional. Femeilor le sunt recomandate rochii, tricouri mai formale sau bluze. Pe lângă blugi, este interzisă și încălțămintea sport. Din cauza acesteia, un alt participant, marele maestru rus Ian Nepomniachtchi, a fost și el amendat, fiindcă a venit la turneu în adidași. Campionul european s-a dus însă la hotel și s-a încălțat cu pantofi office, continuînd să joace în turneu.
Schimbul de replici acide între Magnus Carlsen și conducerea forului mondial de șah a continuat prin mesaje pubice:
„După cum mă simt acum, sunt în război total cu FIDE. Am fost implicat în asta de mulți ani și nu doresc să am nimic de-a face cu FIDE. M-am săturat de ei! Le cer scuze celor de acasă, poate fi o chestiune de principiu stupidă, dar nu cred că este foarte distractiv când trebuie să fie așa”, a spus marele campion mondial.
Ca răspuns, directorul general al FIDE crede că retragerea lui Carlsen a fost cauzată și prestației lui slabe din aea zi: „Pentru Magnus, poate că a fost dintr-o combinație de frustrare din cauza modului în care a jucat în acest turneu și, de asemenea, plus atitudinea sa generală”, spune Emil Sutovsky.