Meta va investi până la 72 de miliarde de dolari în infrastructura AI

Gigantul american Meta şa anunţat rezultatele financiare pentru ultimul trimestru şi planurile de a investi masiv în extinderea infrastructurii necesare dezvoltării AI-ului.

Compania condusă de Mark Zuckerberg va investi în 2025 undeva între 66 şi 72 de miliarde de dolari pentru a-şi extinde infrastructura, cei mai mulţi bani mergând spre zona de AI.

Aceste cheltuieli vor fi cu aproximativ 30 de miliarde de dolari mai mari decât în 2024, arătând convingerea companiei de a dezvolta inteligenţă artificială la un nivel similar cu OpenAI şi Google.

De altfel, în ultimele luni, Meta a reuşit să racoleze mai mult experţi în inteligenţă artificială de la companiile rivale, atrăgându-i cu bonusuri salariale de miliarde de dolari.

În al doilea trimestru al anului, veniturile Meta au crescut cu 22% de la an la an ajungând la 47,5 miliarde de dolari, în vreme ce profitul net a crescut cu 36%, fiind acum de 18,3 miliarde de dolari.