Ministrul Educaţiei anunţă că se fac „analize” cu privire la posibilitatea reducerii cheltuelilor în sistem

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că se fac „analize” cu privire la posibilitatea reducerii cheltuielilor în sistem, el atrăgând, însă, atenţia că educaţia este deja subfinanţată de mulţi ani. Daniel David apreciază că o eventuală ajustare a normei didactice ar putea fi făcută doar prin raportare la unele practici aplicate la nivel european, iar renunţarea la profesorii plătiţi cu ora nu se poate face acolo unde este nevoie de aceste cadre didactice.

„Da, avem lucruri de eficientizat în zona educaţiei şi cercetării, dar, în acelaşi timp ce reuşim să eficientizăm, va trebui să întoarcem tot în sistemul de educaţie şi cercetare, care are o subfinanţare cronică de foarte mulţi ani şi împreună să ne asumăm – eu înţeleg că nu acum, că e o situaţie economico-financiară complicată şi avem de luat unele măsuri, – dar peste patru sau cinci ani să atingem ceea ce noi am promis în legi, şi în Legea educaţiei şi în Legea cercetării, acele procente din PIB pentru cercetare şi educaţie. Repet, nu acum, trebuie să atingem în cinci ani acest lucru, altfel degeaba punem diverse ţinte în lege, dacă le prorogăm mereu”, a declarat Daniel David, luni după-amiază, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă este posibilă majorarea normei didactice ca măsură pentru reducerea deficitului bugetar, ministrul a amintit că această idee este vehiculată de mai mult timp în spaţiul public, dar a precizat că orice ajustare a normei didactice trebuie făcută prin raportare cu ceea ce se întâmplă la nivel european şi reprezintă model de bun practică.

„Această idee (a majorării normei didactice – n.r.) nu este o idee nouă, am auzit-o discutată de la începutul mandatului de ministru, am auzit-o discutată când nu eram ministru, iar mesajul meu totdeauna a fost aceasta: trebuie să ne raportăm la setul de bune practici europene şi să vedem cum stăm cu numărul de ore acolo, inclusiv în prisma veniturilor. Şi orice decizie trebuie luată în această logică. Dacă avem prea multe ore faţă de media europeană, putem să scădem. Dacă avem prea puţine, putem discuta creşterea, dar, în acelaşi timp, cu onorarea unor angajamente pe care le-am făcut faţă de profesori, inclusiv în legătură cu salariul pentru debutant. Deci eu le văd ca discuţii absolut normale, nu sunt noi, dar pentru mine ca ministru decizia trebuie să vină în urma raportării la nişte standarde europene, să vedem cum stau alţii şi facem aceste analize”, a afirmat Daniel David.

În ceea ce priveşte posibilitatea de renunţare la profesorii care sunt plătiţi cu ora , ministrul a atras atenţia că nu se poate renunţa la acele cadre didactice acolo unde este nevoie de ei pentru a acoperi orele prevăzute în programa şcolară.