Ministrul Educației laudă Banca Mondială pentru rolul ei în modernizarea învățământului românesc

Banca Mondială (BM) a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri internaţionali în modernizarea educaţiei din România, iar experienţa acumulată de echipa băncii în România este „un atu” în parteneriatul viitor, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„Experienţa acumulată de echipa Băncii în ţara noastră este un atu în parteneriatul viitor, axat pe implementarea cu succes a celor două legi ale educaţiei intrate în vigoare anul trecut. Este important ca viitoarele programe de cooperare să construiască pe parteneriatul solid existent, răspunzând provocărilor actuale, în complementaritate cu priorităţile şi fondurile europene”, a spus Deca într-un comunicat.

Educația din România este un succes

Ea și rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, au fost invitaţi de Banca Mondială la Washington pentru a prezenta evoluţia politicilor educaţionale din România în ultimii zece ani.

Deca a prezentat, la Washington, o serie de decizii, precum introducerea învăţământului dual, promovarea educaţiei timpurii şi extinderea învăţământului obligatoriu, introducerea masteratului didactic cu 80% practică, incluziunea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă şi creşterea bugetului destinat educaţiei.

Rectorul SNSPA a subliniat contribuţia BM la consolidarea politicilor educaţionale din România, atât din punct de vedere financiar, cât şi prin expertiza oferită de bancă.

Bobby Păunescu, la ceas aniversar

Redacția Curierul Național îi transmite dlui Bobby Păunescu, reputat om de afaceri, regizor, producător, scenarist și om de afaceri,...