Sebastian Burduja spune că sistemul de termoficare al Capitalei este blocat, fiindcă ELCEN – compania ministerului, are de încasat peste 250 mil.€ de la Termoenergetica, bani pe care nu i-a primit nici ea de la Primăria Bucureștiului.
Conform ministrului Energiei, Termoenergetica ar trebui să intre în insolvenţă, potrivit legii, însă primarul Nicușor Dan a declarat că va plăti restanțele stânse de Primăria Geerală în cursul acestui an:
„Sistemul de termoficare în sine este în colaps. ELCEN, compania Ministerului Energiei, are de încasat peste 1,25 miliarde de lei. Primăria nu a mai plătit nici către Termoenergetica, propria ei companie, drept pentru care, zilele trecute, conducerea Termoenergetica i-a scris primarului general, fiindcă o obligă legea, că trebuie să intre în insolvenţă”, a spus Burduja pentru Agerpres.
Tot acesta susține că Bucureştiul se îndreaptă „cu paşi repezi spre faliment” după cinci ani de mandate ai lui Nicuşor Dan, timp în care datoriile adunate se apropie de 1 miliard de euro:
„Astăzi, Capitala este în pragul colapsului bugetar. Dacă însumăm toate datoriile Bucureştiului, actuale, vedem că ajungem undeva la 4,7 miliarde de lei (…) ceea ce este aproape de jumătate din bugetul pe anul în curs, iar conform aceleiaşi Legi 273/2006, articolul 75 alineatul 1, litera a) asta înseamnă o stare de insolvabilitate. Deci, Bucureştiul se îndreaptă cu paşi repezi după 5 ani de administraţie Nicuşor Dan spre faliment”, adaugă ministrul Energiei.
Burduja îl acuză pe primarul general al Bucureștiului că vrea să fugă de problemele orașului prin candidatura la preşedinţie şi este depăşit de situaţia gravă din acest moment:
„După alegerile de anul trecut, din luna decembrie, când domnul Nicuşor Dan şi-a anunţat într-o seară candidatura la preşedinţia României m-am întrebat de ce. De ce candidează Nicuşor Dan la preşedinţia României? (…) Şi mi-am dat seama că domnul Nicuşor Dan candidează pentru că pur şi simplu este depăşit. Fuge de problemele Bucureştiului, nu mai are cum să le rezolve, nu mai are cum să-i păcălească pe bucureşteni după aproape cinci ani”, a susţinut ministrul.
Răspunsul lui Nicușor Dan: „Nu sunt bani!”
În replică, primarul general al Capitalei a declarat tot într-o conferinţă de presă, miercuri, că datoriile către Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului în curs:
„Între Primăria Capitalei şi Termoenergetica sunt ca în fiecare început de an datorii care se vor stinge pe parcursul anului, pentru că în lunile de iarnă sunt facturile mari, mult mai mari decât banii pe care noi îi primim prin generozitatea Guvernului din impozitele bucureştenilor. Şi atunci acumulăm datorii în iarnă, pe care le stingem ulterior până în lunile de vară când plătim către Termoenergetica mult mai mult decât factura de 10-15 milioane cât este pe lunile de vară. (…) Ce s-a schimbat acum este că Guvernul format în jurul PSD-ului ne-a redistribuit mult mai puţini bani din impozitele pe venit ale bucureştenilor, în ciuda referendumului pe care bucureştenii l-au votat. Suntem oameni politici cu un mandat de la cetăţeni şi fiecare dintre noi trebuie să acţionăm cât mai responsabil faţă de cetăţeni. Mi-aş dori să plătim acum un miliard de lei către compania Termoenergetica, astfel încât compania să plătească mai departe către ELCEN. Banii ăştia nu-i avem, pentru că un Guvern a ignorat voinţa bucureştenilor şi face Primăria asta să fie un fel de oficiu de plăţi, să facă numai mişcări obligatorii. Trebuie să plătim transportul public, subvenţia la transport public pentru ca bucureştenii să poată să circule cu transportul public, trebuie să plătim elementele esenţiale, nu investiţiile, repet, de funcţionare a spitalelor, trebuie să plătim întreţinerea minimală a spaţiilor verzi. Am blocat, cum v-am spus, investiţiile pe repararea locurilor de joacă, am alocat mult mai puţini bani pe malurile de lac din Herăstrău şi am oprit multe investiţii în spitale pentru că nu sunt bani. Asta este. Nu sunt bani!”, a răspuns primarul general al Bucureștiului.