Flanco Smart Discounter deschide trei magazine noi la Timișoara și Pitești, pe 31 iulie, respectiv Constanța, pe 7 august. Noile spații comerciale sunt magazine complet noi, de dimensiuni medii și mari.
În Pitești și Timișoara, retailerul va deschide pe 31 iulie, al cincilea din Pitești și al treilea din Timișoara. Magazinul din Pitești va fi amplasat în centrul comercial Supernova, iar cel din Timișoara în centrul comercial Aushopping Șagului. Urmează Flanco Constanța, pe 7 august, în centrul comercial Supernova.
Retailerul ajunge la 30 de puncte de vânzaresub conceptul Smart Discounter în 20 de orașe: Timișoara, Bacău, Cluj-Napoca, Iași, Tulcea, Târgoviște, București, Ploiești, Pitești, Constanța, Brașov, Suceava, Focșani, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Frumos, Codlea, Huși, Arad, Râmnicu-Sărat și Giurgiu.
Deschiderile fac parte din cel mai amplu plan de extindere Flanco din ultimii șase ani, pentru care a fost alocată o investiție totală de aproximativ 20 milioane de lei, numai pentru anul 2025.
Articolul Noi magazine Flanco Smart Discounter la Timișoara, Pitești și Constanța a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business