Mai mult de jumătate dintre români ies la cumpărături de Black Friday și o treime vor să cheltuie cel puțin 1000 de lei. Peste 43% nu au însă bani puși deoparte, ci se bazează pe salariul lunii octombrie sau au în plan să se împrumute, arată o analiză TBI Bank.
Totuși, deși cei mai mulți au în plan să cheltuie o sumă semnificativă, de cel puțin 500 de lei, valoarea este comparabilă sau chiar mai mică decât anul trecut pentru 72% dintre consumatori.
Peste 83% dintre cei care au răspuns sondajului urmăresc evoluția prețurilor înainte de Black Friday, iar peste 30% spun că urmăresc produsele dorite cu mai mult de o lună înainte.
Aproape 42% dintre respondenți caută cel mai mic preț pentru produsele de care am nevoie, 37,7% aleg să cumpere ce își doresc doar dacă prețul este la nivelul dorit, iar 20,5% vor face achiziții doar dacă reducerea este una substanțială.
CITEȘTE ȘI: Flip.ro estimează vânzări de 150.000 euro de Black Friday
Printre produsele pe care românii au în plan să le cumpere de Black Friday se numără în special electronice (40,5%), electrocasnice (39,2%), IT (27,8%), fashion (18,4%), home&deco (13,1%), beauty (11,7%), alimente și băuturi (10,5%) și jucării (9,3%).
Peste 72% dintre cumpărători vor produse de care au nevoie personal sau în casă, 28,1% vor să cumpere cadouri de Crăciun, 27,5% vor să ia diverse cadouri pentru familie și prieteni, iar aproape 20% vor produse cu valoare mare.
MONEY BUZZ ■ ȘTIRI BUSINESS ■ ȘTIRI ECONOMICE ■ ȘTIRI FINANCIARE
Articolul O treime dintre români vor să cheltuie cel puțin 1000 de lei de Black Friday a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business