Primăria Sectorului 6 a luat decizia de a organiza parcări cu plată pe bulverdul Iuliu Maniu. Una dintre cele mai aglomerate artere din București este blocată de ani de zile de autovehicule parcate, uneori zile la rând fără a fi mutate, majoritatea cu numere de provincie.
Decizia intră în vigoare începând de miercuri, 22 ianuarie, pentru 300 de locuri de parcare pe bulevard, între Bd. Doina Cornea și Lujerului. Tariful va fi de un 1 leu pe oră, iar pe timp de noapte va fi gratuit. Se pot face abonamente săptămânale sau lunare, într-un sistem similar cu cel din Sectorul 4.
Tariful se aplică zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 8.00-20.00. Abonamentul nenominal pe zi costă 7 lei, iar abonamentul nenominal lunar – 60 de lei. Chiar și cu aceste abonamente parcarea este condiționată de găsirea unui loc liber.
Plata tarifului de parcare se va realiza prin intermediul aplicațiilor eSector6, AmParcat sau prin SMS, la numărul 7576 (0,24 euro / oră). Toate mașinile parcate vor fi verificate pe teren de Poliția Locală. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei, iar complementar se blochează roțile ori se ridică mașina.
Mai multe locuri de parcare cu plată în Sectorul 6
Din februarie, Primăria Sectorului 6 va amenaja alte 200 de locuri de parcare cu plată la Maternitatea Giulești, Piațeta Favorit, Complex Favorit, Strada Lujerului (între Strada Liniei și Bd. Timișoara), Complexul Comercial SIR de la Lujerului, Strada Chibzuinței și Drumul Valea Doftanei (între Str. Valea Oltului și Aleea Poarta Sărutului).
În prezent, în sector sunt peste 50.000 de locuri de parcare de reședință, 648 de locuri în 54 de smart parking-uri și alte 270 în cele patru parcări publice cu barieră din zona piețelor, toate fiind supravegheate video.
CITEȘTE ȘI: Mașinile pot fi lăsate pe timpul nopții în parcările acoperite ale centrelor comerciale din sectorul 6
Articolul Parcare cu plată pe bulevardul Iuliu Maniu! Cât costă și cum se plătește? a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business