Conectează-te cu Știrile de Azi!

Europa

Parlamentul European a lansat un portal care explică modul de vot

Publicat

în

alegeri europarlamentare

Cu patru luni înaintea alegerilor europene, Parlamentul European a lansat un nou website care detaliază procesul de vot în fiecare stat membru sau în străinătate.

Website-ul este conceput pentru a îi ajuta pe cetăţeni să găsească toate informaţiile relevante de care au nevoie într-un singur loc. Este pentru prima dată când Parlamentul oferă un asemenea instrument care permite tuturor să acționeze astfel încât votul lor să conteze în Alegerile europene.

Q&A despre regulile electorale

Regulile electorale naționale pentru fiecare ţară sunt explicate într-un format tip Q&A (întrebări şi răspunsuri), inclusiv informații despre data votului, vârsta necesară, termenele pentru înscriere, documente necesare, pragul electoral, numărul deputaților europeni care vor fi aleşi în fiecare țară şi link-uri către website-urile autorităților electorale naționale. 

Întrucât aceste informaţii sunt specifice la nivel naţional, website-ul oferă informaţii despre fiecare ţară în limba oficială a țării respective şi în limba engleză. 

Votul din străinătate 

Website-ul oferă informaţii despre cum se poate vota din străinătate (din alt stat UE, sau dintr-un stat terț), sau prin reprezentant. Acest lucru ar putea avea o relevanţă specială, de exemplu, pentru cei aproximativ 3 milioane de cetăţeni UE 27 care sunt rezidenţi în Regatul Unit.

Citește în continuare
PUBLICITATE