Peste 60% din stocul de spații industriale și logistice, localizat în apropiere de București

Stocul spaţiilor industriale și logistice din piața locală se apropie de 8 milioane metri pătrați, peste 60% din acesta fiind localizat în proiecte aflate la maxim o oră de condus de București, în timp ce Moldova și Oltenia rămân în urmă.

În jurul orașelor București, Ploiești și Pitești sunt localizați aproximativ 4,6 milioane metri pătrați din stocul total de 7,75 milioane metri pătrați existent la nivel național la finalul primelor șase luni ale acestui an, arată datele Cushman & Wakefield Echinox.

Parcurile logistice și industriale construite în proximitatea orașelor Timișoara, Brașov și Cluj au cumulat 1,7 milioane metri pătrați, respectiv peste 20% din stocul total. Mai mult, regiunea București – Ilfov conduce detașat cu 47,4% din totalul național de spații de acest tip la nivel.

Cele mai puțin dezvoltate regiuni din punct de vedere al spațiilor industriale și logistice construite sunt Sud – Est (1,6%), Nord – Est (2,8% din stoc), în timp ce Sud – Vest Oltenia a atras 3,6% din stoc.

Circa 440.000 metri pătrați de parcuri industriale se află în acest moment în construcție, din care peste 80% sunt localizate în proximitatea Bucureștiului. Un procent de 17% din suprafața livrată în 2025 este localizat în Moldova și Transilvania.

De la începutul anului 2024 au fost livrate noi spații ce cumulează 764.000 metri pătrați la nivel național, iar rata de neocupare s-a menținut la un nivel redus de 5,8%. În aceeași perioadă, companiile au contractat spaţii cu o suprafață de aproape 1,4 milioane metri pătrați.

București – Ilfov a atras cea mai mare parte a cererii în ultimele 18 luni, 62% din volumul tranzacțiilor de închiriere. Capitala este urmată de zona de Vest, cu 16% din cerere și Nord-Vest cu 8% din suprafața tranzacționată.

Articolul Peste 60% din stocul de spații industriale și logistice, localizat în apropiere de București a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business