Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni

Peste jumătate din ţară intră, sâmbătă, de la ora 10.00, sub abertizare cod galben de furtuni, fiind anunţate tafale puternice de vânt şi ploi puternice. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă tuturor cetăţenilor din zonele vizate să ia măsuri pentru a se proteja.

Potrivit ANM, sâmbătă, până la ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h.

De asemenea, de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică la aceeaşi oră, este cod galben în mai bine de jumătate din ţară.

”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei şi sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, a transmis ANM.