PFMS și Inspectoratul General pentru Imigrări: dialog activ pentru optimizarea procedurilor privind angajarea personalului non-UE

Reprezentanții Patronatului Forței de Muncă Străine (PFMS), membru al Confederației Patronale Concordia, au avut săptămâna trecută o întâlnire oficială cu delegația Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), condusă de domnul Tiberiu-Gim Giurea, Chestor de poliție și Inspector General. Din partea PFMS au participat Marius Ștefănescu, membru al Consiliul Director al Confederației Patronale Concordia și președintele Patronatului Forței de Muncă Străine, alături de alți membri și reprezentanți ai companiilor din multiple industrii strategice.

Discuțiile s-au axat pe identificarea și implementarea unor soluții concrete pentru eficientizarea procesului de obținere a permiselor de muncă ale cetățenilor din afara Uniunii Europene. A fost subliniată nevoia de simplificare și predictibilitate în ceea ce privește documentația necesară și calendarul procedurilor, pentru a susține competitivitatea companiilor din România și a răspunde mai bine deficitului de forță de muncă resimțit în industrii esențiale precum producția, agricultura sau HoReCa.

Întâlnirea face parte dintr-un dialog instituțional recurent pe care Concordia îl menține cu autoritățile publice, în special cu IGI, în vederea unei colaborări constructive pe subiecte de interes major pentru piața muncii.

„Dialogul este una dintre valorile fundamentale ale Concordia, iar deschiderea Inspectoratului General pentru Imigrări ne confirmă că doar prin cooperare putem aduce îmbunătățiri reale în sistem. Angajații non-UE susțin industrii cheie în România și contribuie direct la bunul mers al economiei, indiferent de sezonalitate. Fluidizarea procedurilor aduce beneficii nu doar companiilor, ci și sectorului public, printr-o mai bună colectare de taxe și prin creșterea PIB-ului,” a declarat Marius Ștefănescu, membru al Consiliul Director al Confederației Patronale Concordia și președintele Patronatului Forței de Muncă Străine.

„Pentru Inspectoratul General pentru Imigrări, o prioritate constantă este eficientizarea proceselor administrative, astfel încât operatorii economici să poată accesa în timp util forța de muncă externă de care au nevoie. Înțelegem presiunea resimțită de companii în contextul deficitului de personal. De aceea, una dintre prioritățile mandatului meu este să lucrăm activ și să colaborăm cu mediul privat, pentru a asigura un cadru legal funcțional, predictibil și adaptat realităților economice actuale.”, a declarat Tiberiu-Gim Giurea, Chestor de poliție, Inspector General al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Participanții au salutat progresele făcute de IGI în direcția digitalizării aplicațiilor, care facilitează o comunicare mai eficientă între instituție și angajatori, reducând timpul de procesare și eliminând blocajele birocratice.

„Digitalizarea este un pas esențial pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru reducerea fricțiunilor din sistem. Ne bucurăm că IGI își asumă acest proces, iar rezultatele deja încep să se vadă în experiența celor care depun aplicații,” a completat Marius Ștefănescu.

În linie cu angajamentul pentru servicii publice moderne și adaptate nevoilor actuale ale cetățenilor și angajatorilor, Inspectoratul General pentru Imigrări a inaugurat pe 2 iulie noul sediu al Serviciului pentru Imigrări Ilfov, un proiect strategic ce reflectă viziunea instituției privind digitalizarea și eficientizarea administrației publice. Amplasat într-un spațiu accesibil, modern și adaptat cererii tot mai mari din această zonă dinamică, noul sediu reprezintă mai mult decât o relocare, este o expresie a deschiderii, respectului față de timp și a orientării către cetățean.

„Activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări are un impact direct asupra calității vieții celor care aleg România pentru muncă, studii sau protecție. Ne dorim ca întregul proces – de la depunerea documentelor până la comunicarea deciziei – să devină complet digitalizat. Aceasta nu este doar o reformă administrativă, ci o schimbare de viziune, prin care ne propunem să reducem birocrația, să creștem transparența și să contribuim activ la dezvoltarea sustenabilă a economiei românești,” a declarat Tiberiu-Gim Giurea, Chestor de poliție, Inspector General al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Forța de muncă non-UE susține industriile esențiale ale economiei românești. Peste 140.000 de angajați activi și un nou contingent aprobat pentru 2025

La finalul anului 2024, România înregistra peste 140.640 de salariați proveniți din afara Uniunii Europene, conform datelor Ministerului Muncii și ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Deși contingentul de muncă stabilit pentru acel an a fost de 100.000 de persoane, nivelul ridicat al cererilor – peste 130.000 în total – a confirmat presiunea crescută din partea angajatorilor, în condițiile în care peste 80% din avizele disponibile fuseseră deja epuizate până în luna septembrie.

Pentru anul 2025, Guvernul a menținut plafonul de 100.000 de avize, într-un context în care tot mai multe sectoare din economie – de la producție (29.141 angajați non-UE), construcții (28.538), comerț (20.008) și HoReCa (18.844), până la servicii administrative și de suport (12.189) – se bazează constant pe această forță de muncă pentru a-și susține activitatea.

Potrivit datelor analizate, peste 60% dintre avizele emise în 2024 au vizat Grupa Majoră 9, care include ocupații necalificate precum muncitori în agricultură, construcții, curățenie sau manipulare marfă. Cele mai frecvente țări de origine ale lucrătorilor non-UE din România rămân Nepal, Sri Lanka, Turcia și India.

În acest context, nevoia de aliniere între nevoile mediului de afaceri și capacitatea instituțională de a răspunde eficient acestor solicitări este mai acută ca oricând.