Prea mici pentru Steaua! CSM Reșița învinsă pe teren propriu de bucureșteni

CSM Reșița a pierdut cu 0-2 partida cu Steaua București din deschiderea etapei cu numărul 5 din play-off-ul Ligii 2, disputată în Valea Domanului. Bucureștenii au marcat câte un gol în fiecare repriză, în timp ce gazdele nu au avut nici măcar un șut pe poartă!

Partida a fost dominată de la un capăt la altul de „militari”. Prima ocazie a venit în minutul 6, Beța trimite o pasă pe culoar către Matei, care lasă mingea să treacă inteligent, rămâne singur cu portarul, avansează și încearcă un lob peste Dincă, ieșit în întâmpinare, însă balonul trece puțin pe lângă bara din dreapta.

În minutul 10, Matei execută un corner de pe partea stângă, iar Vîrtej reia cu capul din spatele lui Bocșan, de la aproximativ 7 metri, însă lovitura sa este imprecisă și mingea trece pe lângă poartă. Cu doar câteva momente înainte, Bocșan reluase cu capul peste propria poartă, intervenind decisiv la o centrare venită tot din flancul stâng.

Zece minute mai târziu, Măgerușan primește o minge în zonă centrală, la 20 de metri, trece printre Dolghi și Dudea, dar scapă balonul din control exact când părea că poate continua acțiunea. Nacho Heras e pe fază, apare lângă el și trage din prima, însă șutul său ocolește poarta, pe lângă bara din dreapta.

În minutul 22, Steaua deschide scorul. Nacho Heras deschide jocul în dreapta, către Măgerușan, lăsat liber la marginea careului. Acesta preia elegant la 16 metri lateral dreapta, trage cu dreptul, pe jos, la colțul lung… și mingea lovește bara înainte să intre în plasă! Execuție de efect și gol superb.

Trec doar patru minute și Steaua lansează un contraatac rapid după o degajare, Heras pătrunde în careu pe dreapta și ajunge față în față cu portarul Dincă. Spaniolul trimite mingea pe lângă portar, în dreapta, și încearcă să-l depășească prin stânga, dar Dincă se repliază excelent și prinde mingea.

A doua repriză aduce mult mai puține ocazii de poartă și golul doi al Stelei. În minutul 58, Matei pătrunde în careul Reșiței pe banda dreaptă, este împins de Doană spre linia de fund, dar mijlocașul „militarilor” reușește să țină la balon și centrează în fața careului mic la Vîrtej care reia imprecis, cu pământul, dar mingea îl surprinde pe Dincă, intrând în plasă.

Articolul Prea mici pentru Steaua! CSM Reșița învinsă pe teren propriu de bucureșteni apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.