Primarul PNL din orașul Sinaia, Vlad Oprea, a ajuns la spital după ce procurorii DNA au efectuat mai multe percheziții una dintre acestea la domiciliul primarului, unul dintre cei mai longevivi din România.
Printre altele, primarul orașului Sinaia este suspectat că, în 2021, ar fi pretins și primit 238.000 de euro de la reprezentanții companiei Nordis. În schimbul acestei sume, cred anchetatorii, compania ar fi obținut aprobarea unui plan urbanistic zonal pentru construirea unui hotel în Sinaia.
O altă înțelegere suspectă investigată de DNA se referă la o presupusă șpagă de peste 400.000 de euro, pe care Vlad Oprea ar fi primit-o tot în 2021, în două tranșe.
Banii din șpăgi, ascunși în terenuri
Conform procurorilor anticorupție, banii ar fi fost ascunși sub forma unui contract de vânzare-cumpărare a două terenuri din Sinaia – unul de 145 de metri pătrați, iar celălalt de 1.150 de metri pătrați. În schimbul mitei, firma ar fi obținut, printr-o licitație publică suspectă, un teren de 644 de metri pătrați aflat în proprietatea privată a orașului Sinaia. Terenul respectiv urma să fie folosit pentru extinderea unui hotel din zonă.
O altă acuzație care îl vizează pe primarul din Sinaia se referă la o presupusă șpagă de aproape 760.000 de lei. Procurorii susțin că banii ar fi ajuns la unul dintre apropiații acestuia, în urma unei promisiuni de vânzare a unui teren de 2.500 de metri pătrați din Moroeni, județul Dâmbovița. În schimbul banilor, compania care a oferit suma ar fi obținut, printr-o licitație publică trucată, două terenuri de aproximativ 100 de metri pătrați, situate în Sinaia.
Potrivit unor surse apropiate de anchetă, procurorii DNA susțin că ar fi strâns dovezi conform cărora o bună parte din presupusele șpăgi primite de primarul Vlad Oprea ar fi fost investite în diverse bunuri și proprietăți. Acesta ar fi cumpărat o stație de betoane din Turcia, două apartamente cu locurile de parcare aferente în București și, cel mai important, un castel în Orthez, Franța.
Averea primarului, discutată în presă de ani buni
Averea impresionantă și proprietățile imobiliare deținute de Vlad Oprea au fost investigate și de jurnaliștii de la Recorder. Aceștia au stat de vorbă cu localnicii din Orthez despre renovarea castelului, care ar depăși suma de 2 milioane de euro.
Cel mai controversat proiect imobiliar al primarului Vlad Oprea este construcția unei vile pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, situată în cea mai valoroasă zonă istorică a orașului Sinaia. Pentru a facilita accesul către această proprietate, Oprea și-ar fi amenajat un drum privat, care traversează o zonă de pădure.
Jurnalist Recorder: „Terenul select pe care Oprea și-a înălțat această vilă a fost retrocedat de el însuși unui urmaș al fostului ministru de externe Niculae Titulescu. Ulterior, terenul a ajuns – printr-o tranzacție cu bani la sacoșă – pe numele unui subaltern al lui Oprea, apoi la firma mamei primarului”.
Pentru toate aceste suspiciuni, procurorii DNA au solicitat judecătorilor mandate de percheziție. Miercuri dimineață, anchetatorii au descins în vila primarului și în biroul său de la primărie, pe care îl ocupă de mai bine de 20 de ani. Vlad Oprea se află la al șaselea mandat de primar al orașului Sinaia. Nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzațiile aduse.