Procurorul general Alex Florența oferă noi detalii din ancheta privind Călin Georgescu și mercenarii lui Horațiu Potra

Procurorul general, Alex Florența, a furnizat marți noi informații despre ancheta ce vizează pe Călin Georgescu și mercenarii lui Horațiu Potra. Georgescu este cercetat în două dosare: unul în care a fost deja pus sub acuzare pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale și un altul legat de arestarea preventivă a lui Horațiu Potra și a grupului său de mercenari.

În cadrul anchetei, procurorii investighează întâlnirile pe care Potra le-ar fi avut la Moscova înaintea alegerilor din decembrie 2024 și modul în care a adus în țară arme și mari sume de bani. De asemenea, se verifică implicarea unui magistrat activ care ar fi intervenit în favoarea lui Georgescu înainte și după alegerile din decembrie 2024. Aceste declarații au fost făcute în contextul prezentării bilanțului activității Ministerului Public pe anul 2024.

Horațiu Potra
Horațiu Potra

Ingerința altor state în alegerile prezidențiale

Alex Florența a anunțat că procurorii analizează posibila implicare a unor actori statali în alegerile din România.

‘Cercetările vizează și posibila implicare a unor actor străini în influențarea ciclului electoral din decembrie 2024. Analizăm inclusiv datele noi apărute în spațiul public zilele trecute. Trebuie să analizăm în ce constau aceste ingerințe, dacă ele se confirmă. Dincolo de elementele pe care le avem deja, procurorul de caz va decide dacă se impune extinderea cercetărilor și în raport de alte fapte’, a precizat Florența.

În plus, anchetatorii analizează și informațiile privind vizitele pe care Horațiu Potra le-ar fi făcut la Moscova.

‘Există un probatoriu amplu din punctul acesta de vedere. Sunt multe elemente de acest tip care au rezultat, inclusiv în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra device-urilor care au fost indisponibilizate de la membrii grupării. Toate aceste elemente, pentru că vorbim de un volum foarte mare de date informatice, sunt analizate în timp real. Vor fi puse toate piesele puzzle-ului cap la cap și, la momentul respectiv, vă vom prezenta o concluzie’, a explicat procurorul general.

Judecătorul implicat în dosarul lui Georgescu este încă în funcție

‘Evident că nu vă pot spune cine este magistratul, suntem în cursul unor cercetări. Partea de sprijin care este reținută în sarcina magistratului vizează toate aspectele care sunt reținute în momentul de față ca și încadrare juridică. Este un magistrat încă în activitate’, a spus Florența, adăugând că sprijinul acordat de acel magistrat ar fi început în perioada de dinainte de alegeri și a continuat până în prezent.

Pe de altă parte, șeful Parchetului General a precizat că cercetările care îl vizează pe magistrat sunt in rem și se referă la infracțiunea de favorizarea făptuitorului.

Circuitul armelor și a banilor găsiți în locuința lui Horațiu Potra

Alex Florența a mai afirmat că anchetatorii vor să afle cum au ajuns armele la membrii grupării lui Potra și de unde provin cei 3,3 milioane euro găsiți într-un seif.

‘Investigăm și această pistă. Trebuie să stabilim cum au ajuns aceste arme în România, cum au fost introduse în țară și de către cine: de către membrii grupării sau de către altcineva care le-a furnizat după aceea membrilor grupării (…). Se fac cercetări inclusiv cu privire la proveniența acestei sume, inclusiv la posibila săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, să vedem în ce măsură aceste sume de bani au intrat legal în România, în ce măsură întreg acest flux financiar a fost obiectul declarațiilor la organele fiscale, dacă s-au plătit taxele aferente bugetului de stat’, a mai spus Florența.