Proteste în Serbia față de planurile de exploatare a litiului

Mii de sârbi au protestat la Belgrad împotriva planurilor de a exploata unul dintre cele mai mari zăcăminte de litiu din Europa, o resursă esențială pentru fabricarea bateriilor pentru mașini electrice.

Activiștii de mediu avertizează că deschiderea minei ar cauza distrugeri ireversibile în Valea Jadar, zona unde se află zăcământul.

În 2022, Serbia a anulat licența de exploatare a acestui zăcămând, pe care anterior o acordase companiei miniere Rio Tinto, în urma protestelor masive, însă în iulie proiectul a fost reluat după o decizie judecătorească și o schimbare de poziție a guvernului.

Politicienii promit că vor proteja mediul

Președintele Aleksandar Vucic a dat asigurări că vor fi respectate toate măsurile de protecție a mediului.

În timpul protestului, mulțimea din capitală a scandat „Rio Tinto să iasă din Serbia” și a purtat pancarte cu mesajul „Nu dăm Serbia”, în timp ce mărșăluiau prin oraș.

Ministerul de Interne al Serbiei a estimat că la protest au participat între 24.000 și 27.000 de persoane.

Protestatarii au ocupat, de asemenea, două dintre principalele gări din oraș, blocând șinele.

Ministrul de Interne, Ivica Dacic, a avertizat că acțiunile organizatorilor nu respectă legea și a promis că vor fi luate măsuri legale împotriva celor responsabili pentru organizarea protestului.

Protestatarii cer interzicerea totală a exploatării litiului

Protestatarii cer interzicerea definitivă a exploatării litiului și borului în Serbia, invocând riscurile pentru sănătatea publică și posibilitatea contaminării solului și a apei.

Ei au stabilit un termen limită pentru guvern, solicitând impunerea acestei interdicții până sâmbătă.

Luna trecută, Serbia a reinstituit companiei Rio Tinto licența pentru exploatarea litiului din Valea Jadar, după ce guvernul a declarat că decizia de blocare a proiectului în 2022 „nu a fost conformă cu constituția și legea”.

Uniunea Europeană a salutat această mișcare drept „o zi istorică pentru Serbia și Europa”.

Biljana Djordjevic, co-lidera Mișcării Verzi-Stânga, și-a exprimat temerea că Serbia ar putea fi sacrificată pentru a furniza litiu pentru vehiculele electrice, pe care puțini sârbi și le pot permite.

Pe măsură ce tranziția către vehicule cu emisii zero se intensifică, nevoia de litiu va crește, iar proiectul de 2,4 miliarde de dolari al Rio Tinto în Valea Jadar ar putea acoperi până la nouă zecimi din necesarul de litiu al Europei, transformând compania într-unul dintre cei mai mari producători de litiu din lume.