Putin sugerează o administraţie temporară pentru Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat ca Ucraina să fie plasată sub o formă de administraţie temporară pentru a permite organizarea de noi alegeri şi semnarea de acorduri-cheie pentru a ajunge la o înţelegere în cadrul războiului, au relatat, vineri, agenţiile ruse de ştiri, citate de Reuters.

Afirmaţiile lui Putin, făcute în timpul unei vizite în portul Murmansk, din nord, vin în contextul încercărilor SUA de a obţine o înţelegere în cadrul conflictului pruin reluarea legăturilor cu Rusia şi angajarea de negocieri separate cu Moscova şi Kievul. Liderul de la Kremlin a afirmat că el crede că preşedintele SUA Donald Trump vrea cu adevărat pacea.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a provocat mii de morţi şi răniţi, a dus la strămutarea a milioane de oameni, a transformat oraşe în ruine şi a declanşat cea mai dură confruntare între Moscova şi Occident în ultimii zeci de ani.

Sugestia lui Putin privind o administraţie temporară pare să abordeze reclamaţia sa mai veche conform căreia autorităţile din Ucraina nu sunt un partener de negociere legitim, întrucât preşedintele Volodimir Zelenski a rămas la putere după finalul mandatului său, în mai 2024.

”În principiu, desigur, o administraţie temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, SUA, ale ţărilor europene şi partenerilor noştri”, a fost citat Putin ca spunând în discuţiile cu marinarii din port.

”Acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice şi a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de încrederea populaţiei şi apoi să începem discuţiile cu ei despre un tratat de pace”, a susţinut el.

El a afirmat că încercările lui Trump de a deschide discuţii directe cu Rusia – spre deosebire de predecesorul său, Joe Biden, care a evitat contactele – arată că noul preşedinte vrea pace.

”După părerea mea, preşedintele nou ales al Statelor Unite vrea cu sinceritate un sfârşit al conflictului pentru mai multe motive”, l-au citat agenţiile.

Un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă a afirmat, întrebat despre declaraţiile lui Putin privind administraţia temporară, că guvernarea Ucrainei este stabilită de Constituţia acesteia şi de poporul ţării.