Opozantul rus Aleksei Navalnîi, inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, a murit vineri într-o închisoare în Arctica, în care ispăşea 19 ani de închisoare, anunţă serviciile penitenciare (FSIN), relatează AFP.
”La 16 februarie 2024, în centrul Penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A. A, s-a simţit rău după o plimbare (…). cauzele morţii sunt pe cale să fie stabilite”, anunţă înttr-un comunicat fialiala FSIN din regiunea arctică Iamal.
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost ”informat cu privire la deces”, anunţă Kremlinul.
Activistul anticorupţie, în vârstă de 47 de ani, era încarcerat într-o colonie penitenciară izlată, în Arctica, în condiţii foarte dificile.
El ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare cu privire la ”extremism”.
El a sosit în acest nou centru de detenţie, în Iamalo-Neneţia, la sfârşitul lui decembrie, după un lung transfer în care apropiaţii săi nu au primit nicio veste, provocând îngrijorări în străinătate.
Susţinătorii săi dădeau asigurări atunci că autorităţile ruse căutau să-l izoleze şi mai mult, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din martrie, în care o victorie a lui Vladimir Putin nu ridică nicio îndoială.
La începutul lui ianuarie el anunţa pe reţele de socializare că a fost trimis ”şapte zile la izolare” pentru că nu s-a identificat în mod corect.
Această măsură a fost aplicată imediat după ”ieşirea sa din carantină”, a cărei dată nu a precizat-o,
”Ideea că Putin ar fi satisfăcut de faptul că m-a băgat într-o cabană din Marele Nord şi că nu voi mai fi torturat în izolare era nu doar laşă, ci naivă”, denunţa el.