Regimul criminal de la Moscova se laudă cu livrarea gratuită a 200.000 de tone de cereale către şase ţări africane

Dmitri Patruşev, ministrul rus al Agriculturii a declarat marţi seara, 20 februarie, că Moscova a finalizat iniţiativa sa vizând livrarea gratuită a 200.000 de tone de cereale către şase ţări africane, aşa cum a promis în luna iulie 2023 preşedintele Vladimir Putin, transmite Reuters.

Rusia a livrat câte 50.000 de tone de cereale către Somalia şi Republica Central-Africană, precum şi câte 25.000 de tone de cereale către Mali, Burkina Faso, Zimbabwe şi Eritreea, a spus Dmitri Patruşev la o reuniune cu Vladimir Putin, potrivit unei transcrieri publicate pe site-ul de Internet al Kremlinului.

Putin a promis că va livra gratuit cereale către cele şase ţări la un summit cu liderii africani care a avut loc în luna iulie a anului trecut, la scurt timp după ce Moscova s-a retras dintr-un acord internaţional care a permis Ucrainei să expedieze cereale din porturile sale de la Marea Neagră, în pofida războiului cu Rusia. Acest acord, cunoscut sub denumirea de Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră, a contribuit la reducerea preţurilor pe piaţa mondială. Însă Putin susţine că acelaşi acord a eşuat în a permite Rusiei să îşi exporte propriile sale cereale.

Vezi și Rusia, probleme cu transportul cerealelor

„După summitul Rusia-Africa am menţinut relaţiile cu ţările africane şi am continuat cooperarea. În consecinţă, am putut să livrăm acest volum de grâu către ţările respective destul de rapid”, i-a spus Patruşev lui Putin.

De asemenea, ministrul Agriculturii i-a spus lui Putin că Rusia se aşteaptă să exporte până la 70 de milioane de tone de cereale în anul agricol 2023-2024. În sezonul precedent, Rusia a livrat 66 de milioane de tone de cereale, cu o valoare de aproape 16,5 milioane de dolari, a adăugat Patruşev.

Anul agricol 2023-2024 a început la 1 iulie 2023 şi se va termina la 30 iunie 2024.

Articolul Regimul criminal de la Moscova se laudă cu livrarea gratuită a 200.000 de tone de cereale către şase ţări africane apare prima dată în Agroteca.

Leroy Merlin a investit 2 milioane euro în relocarea magazinului din Electroputere Mall

Leroy Merlin a inaugurat noul magazin din Electroputere Mall Craiova, relocat în același centru comercial, pe o suprafață extinsă...