Reuters: Putin ar fi deschis la negocieri cu Trump

Liderul rus Vladimir Putin este deschis să discute un acord de încetare a focului în Ucraina cu preşedintele ales Donald Trump, dar exclude orice concesii teritoriale majore şi insistă ca Kievul să renunţe la ambiţiile sale de a adera la NATO, au declarat pentru Reuters cinci surse care cunosc opiniile de la Kremlin.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid conflictului din Ucraina, se întoarce la Casa Albă într-un moment de ascensiune a Rusiei. Moscova controlează o parte din Ucraina de mărimea statului american Virginia (comparabilă cu suprafaţa Bulgariei – n.r.) şi avansează în cel mai rapid ritm înregistrat de la primele zile ale invaziei din 2022.

În prima evaluare detaliată a ceea ce Kremlinul ar accepta în orice acord negociat de Donald Trump, cei cinci actuali şi foşti oficiali ruşi au declarat pentru Reuters că, în general, Putin ar putea fi de acord să îngheţe conflictul de-a lungul liniilor frontului.

Atunci când au fost întrebate cum ar putea arăta o posibilă încetare a focului, două dintre sursele ruse s-au referit la un proiect de acord care a fost aproape aprobat în aprilie 2022, după negocieri la Istanbul, şi la care Putin s-a referit public ca la o posibilă bază pentru un acord.

În conformitate cu acest proiect, a cărui copie a fost văzută de Reuters, Ucraina ar trebui să accepte neutralitatea permanentă în schimbul unor garanţii de securitate internaţională din partea celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU: Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi Statele Unite.

Banana lipită pe perete a fost vândută la licitaţie cu 5,2 milioane de dolari

Opera de artă virală a lui Maurizio Cattelan, care implică o banană lipită cu bandă adezivă de un perete,...