Românii spun că nivelul unei pensii lunare decente este de 4.945 lei (aproape 1.000 euro), cu 75% mai mare decât valoarea reală medie a pensiei publice din prezent, dar nu economisesc încă suficient pentru a atinge acest nivel, arată un sondaj derulat la nivel urban de către institutul de cercetare sociologică ISRA Center, la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Potrivit sondajului, interesul şi încrederea în Pilonul 2 de pensii private este la cote record, iar 4 din 5 români se tem de creşterea vârstei de pensionare şi de nivelul pensiei de la stat.
”Românii spun că nivelul unei pensii lunare decente este de 4.945 RON (aproape 1.000 EUR), cu 75% mai mare decât valoarea reală medie a pensiei publice din prezent, dar nu economisesc încă suficient pentru a atinge acest nivel”, relevă un sondaj naţional de opinie derulat la nivel urban de către institutul de cercetare sociologică ISRA Center la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice, în prezent mai puţin de jumătate de milion de pensionari, adică 10,4% din total, beneficiază de o pensie publică peste acest nivel, ceea ce subliniază încă o dată diferenţa substanţială între aşteptările legitime ale populaţiei active şi posibilităţile sistemului de pensii de stat, aflat sub presiuni financiare dar şi demografice. Pentru a acoperi acest deficit între aşteptări şi realitatea curentă, Pilonul 2 de pensii private este considerat cel mai potrivit instrument de acumulare financiară pe termen lung, câtă vreme 74% dintre români declară că nu economisesc suplimentar, în afara pensiilor private la care contribuie.
Conform sondajului de opinie, 97% dintre respondenţi spun că au auzit de Pilonul 2 (faţă de 90% la precedentul sondaj similar, realizat în 2022), iar 79% cunosc faptul că sunt participanţi la acest sistem (66% în 2022). 61% dintre români declară că au multă şi foarte multă încredere în Pilonul 2 de pensii private, în creştere substanţială faţă de 43% în 2022. Mai mult, 82% susţin că Pilonul 2 trebuie menţinut, faţă de doar 67% în 2022 – indicatori care denotă niveluri record de încredere pentru pensiile private.
De asemenea, toţi indicatorii de satisfacţie a clienţilor privind administrarea Pilonului 2 arată creşteri substanţiale faţă de sondajul realizat în 2022. Românii spun că sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi în proporţie de 60% de accesul la informaţie privind Pilonul 2 (faţă de 47% în 2022), 55% sunt satisfăcuţi de siguranţa şi garanţiile sistemului (faţă de 38% în 2022), iar 46-47% sunt mulţumiţi de randamentele şi costurile de administrare (36%-37% în 2022).
Nu în ultimul rând, datele sondajului arată o îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere a detaliilor Pilonului 2 de către majoritatea respondenţilor. 78% dintre români ştiu că banii din Pilonul 2 sunt proprietatea lor personală, 71% ştiu că sumele acumulate se moştenesc în cazul decesului, 69% cunosc că sumele acumulate în Pilonul 2 sunt garantate şi nu pot fi pierdute, iar 66% înţeleg că aceşti bani sunt investiţi continuu pe pieţele financiare şi contribuie la dezvoltarea economiei României.
„Cifrele arată o creştere semnificativă a tuturor indicatorilor de încredere şi satisfacţie a românilor faţă de Pilonul 2 de pensii private, o recunoaştere atât a rezultatelor investiţionale excelente ale fondurilor de pensii în cei 17 ani de funcţionare, cât şi a eforturilor continue de comunicare şi conştientizare din partea industriei noastre către marele public. Pe lângă rolul său financiar evident, Pilonul 2 are şi un puternic rol social, de educare financiară continuă şi de stimulare a spiritului de economisire a populaţiei”, afirmă Radu Crăciun, preşedintele APAPR.
Datele cercetării sociologice derulate de ISRA Center arată o uşoară îmbunătăţire a economisirii populaţiei: 22% dintre respondenţi declară că au şi alte economii în mod special pentru pensie, o creştere semnificativă faţă de procentul de 12% din 2022.
37% dintre respondenţi spun că nu reuşesc să economisească niciodată, 10% spun că pot pune bani deoparte o dată pe an, 37% o dată la câteva luni şi doar 16% spun că îşi permit să economisească bani lună de lună. Pentru cei 63% care declară că pot economisi, priorităţile sumelor puse deoparte sunt, în ordine, situaţiile de urgenţă, vacanţele sau alte distracţii, îmbunătăţirea locuinţei, educaţia copiilor şi maşina personală.
Cu privire la pensia de stat, sondajul relevă persistenţa aceloraşi temeri ca şi la ediţia anterioară. 58% (faţă de 55% în 2022) dintre români cred că statul va avea dificultăţi cu plata pensiilor pentru generaţiile viitoare, în timp ce doar 36% sunt optimişti că nu vor fi probleme (37% în 2022). 81% dintre români cred că vârsta de pensionare din sistemul public va continua să crească, iar 77% se tem că nu cunosc ce pensie vor avea, întrucât nivelul acesteia depinde de deciziile politice.
„Studiul ne arată că nivelul indicatorilor de satisfacţie şi încredere în Pilonul 2 de pensii private creşte pe măsură ce nivelul de informare a participanţilor este mai ridicat. De exemplu, 72% dintre respondentii cu studii superioare cunosc faptul ca banii colectaţi prin Pilonul II de pensii sunt investiţi continuu şi contribuie la dezvoltarea economiei României”, a concluzionat Alina Dincă, director executiv ISRA Center, care a coordonat derularea cercetării sociologice.
Sondajul de opinie este reprezentativ la nivel naţional pentru mediul urban, vârsta 25-60 de ani, venituri medii şi ridicate. Sondajul a fost derulat în perioada ianuarie-februarie 2025 pe un eşantion de 1.100 de respondenţi, prin interviuri faţă în faţă, pe tabletă (metoda CAPI), marja de eroare fiind de 2,9%. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia României participantă la Pilonul 2 de pensii. Sondajul curent este al patrulea realizat de ISRA Center pentru APAPR, după cele din 2018, 2019 şi 2022.