Semnal de alarmă ridicat de producătorii de roșii din România. Importatorii de tomate aduc din Turcia roșii etichetate ”produs în România”. Mai exact, fermierul Mihai Chesnoiu atenționa că în România vor intra zilnic peste 200 de tone de roșii turcești, etichetate fals.
”Avem informații că urmează să intre în țară mai multe camioane, până la 10 camioane pe zi, direct cu lădiță cu etichetă de România. Vor intra peste 200 de tone pe zi, roșie etichetată ca roșie românească, din Turcia”, transmitea la acel moment Mihai Chesnoiu, legumicultor din județul Olt, pentru AGRO TV.
Vezi și România, cel mai mare importator european al roșiilor pline de pesticide din Turcia
Chesnoiu este fermierul care a demascat o practică similară și în 2021, atunci când a demonstrat întreg procesul prin care legumele de import se aduc în România și se comercializează sub eticheta falsă de produs românesc.
Articolul Roșii aduse din Turcia cu etichetă ”produs în România” apare prima dată în Agroteca.