Sciccheria anunță Issima – un parteneriat unic, cu cheful Giuseppe Raciti, premiat de către Ghidul Michelin

Restaurantele Sciccheria anunță programul Issima, o colaborare inegalabilă, cu Giuseppe Raciti, cheful care a adus restaurantului Zash, din Italia, o stea Michelin. Astfel, începând cu luna februarie, apreciatul bucătar devine consultant culinar al brandului. Ca urmare a acestui parteneriat, Giuseppe Raciti va semna meniurile celor două restaurante – Sciccheria Pipera, situat în zona metropolitană a Bucureștiului, pe bulevardul Pipera, și Sciccheria Rosetti, în Capitală, pe strada Tudor Arghezi -, va contribui la pregătirea personalului, va organiza cine de degustare, pentru oaspeții restaurantelor, va realiza meniuri și va găti personal, în cadrul evenimentelor corporate și private, unde este solicitat.

“Încă de la prima colaborare, am simțit o chimie profesională minunată cu Giuseppe, un chef extrem de talentat și bine organizat, caracterizat de o modestie impresionantă. Ne-au plăcut foarte mult stilul său gastronomic, cu influențe siciliene, foarte apropiat de al nostru, eleganța și atenția la detalii cu care își construiește fiecare farfurie. De aceea, am transformat această colaborare într-un parteneriat pe termen lung, prin care vom beneficia de expertiza și prezența sa în localuri. Oaspeții Sciccheria vor avea parte nu doar de meniuri noi, semnate de chef Raciti, ci și de experiențe unice, susținute de el. Mă bucur că se va implica în activitatea noastră, că va găti propriu-zis în restaurant, în cadrul evenimentelor publice și private, pe care le găzduim.”, a declarat Claudia Militello, cofondator Sciccheria.

Ce aduce nou în bucătărie chef Giuseppe Raciti

În perioada următoare, chef Raciti va aduce o nouă viziune meniului, transformându-l într-o explozie de gusturi și arome unice. Meniurile de evenimente private vor fi realizate tot de către consultantul italian și implementate de către echipa Sciccheria.

“Sunt profund inspirat de etica de muncă și pasiunea specifice echipei Sciccheria, așa că mă bucur că fac parte din acest proiect. Viziunea mea culinară este în armonie cu principiile descoperite aici: un angajament neabătut față de selecția de ingrediente premium, evidențiate prin tehnici de gătire aparent simple, menite să potențeze aromele și beneficiile materiilor prime. În același timp, sunt pregătit să aduc și un suflu nou, de creativitate. Preparatele pe care le voi adăuga meniului vor fi un tribut adus patrimoniului sicilian, prin intermediul unui stil gastronomic ‘fusion’ care echilibrează tradiția cu abordări contemporane, invocând pentru oaspeții noștri o experiență culinară de neuitat, o veritabilă odă închinată Siciliei mele dragi.”, a declarat Giuseppe Raciti, chef consultant la Sciccheria.
Evenimentele private Sciccheria au, de acum, meniuri gastronomice specifice restaurantelor premiate internațional.

Cei care optează pentru evenimente private sau corporate marca Sciccheria se vor putea bucura de expertiza chefului ce se va implica atât în partea de concepere meniu, cât și în cea de implementare la fața locului.

“Avem deja 3 variante de meniuri de catering stelat, realizate de către chef Raciti pentru clienții de evenimente corporate sau private, însă, în funcție de specificul fiecărei ocazii, putem veni cu modificări și propuneri adaptate. Astfel ne asigurăm că oaspeții noștri care își doresc mese memorabile beneficiază, într-adevăr, de preparate culinare extrem de fine și de experiențe frumoase, nemaiîntâlnite în România.”, a declarat Claudia Militello, cofondator Sciccheria.

“Mă simt excelent la Sciccheria. Interacțiunea cu publicul român și cu profesioniștii din restaurant este extrem de îmbucurătoare. Este o plăcere să văd interesul oaspeților pentru gastronomia italiana și dorința lor de a explora această cultură, aromele și asocierile pe care le propune. Gătesc cu drag, de fiecare dată, așa că aceste cine private vor deveni un element de referință al colaborării noastre.”, a completat Giuseppe Raciti, chef consultant.

Issima, conceptul colaborativ, menit să ducă experiența Sciccheria la superlativ, se lansează cu o cină-eveniment. Întreaga colaborare se desfășoară sub conceptul de Issima, menit să surprindă esența experienței Sciccheria, în parteneriat cu Giuseppe Raciti. “Ne dorim ca experiența Sciccheria să fie întotdeauna pozitivă și întotdeauna la superlativ. <<Grandissima>>, <<belissima>>, sunt doar câteva dintre cuvintele care ne dorim să ne definească. Pe celelalte, sperăm să le descoperim de la oaspeții noștri, care se vor bucura de această colaborare unică.”, a declarat Claudia Militello.

În fiecare lună, Sciccheria și Giuseppe Raciti vor organiza împreună cine de degustare, pentru oaspeții localurilor. Prima va avea loc pe 27 februarie, de la ora 20:00, în localul din strada Tudor Arghezi. Meniul va include preparate fine, create de chef pentru a ilustra stilul său gastronomic puternic ancorat în rădăcinile și tradițiile Siciliei. Prețul meniului este de 890 lei, cu asociere de vinuri inclusa.

Cei interesați de proiectul Issima sau care își doresc să ia parte la evenimentul public de lansare, din data de 27 februarie, sunt invitați să acceseze conturile de social media ale Sciccheria sau să contacteze reprezentanții restaurantelor, la numărul de telefon 0758.333.231 sau la e-mail [email protected].

Despre Sciccheria

Sciccheria este un brand local de restaurante gastronomice italienești, cu influențe siciliene. Primul restaurant Sciccheria a fost deschis în iunie 2022, pe Bulevardul Pipera, în zona metropolitană a Bucureștiului, iar, cel de-al doilea, în Capitală, în ianuarie 2024.

Atenție la cheltuielile nedorite după utilizarea serviciului de roaming!

ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care au planificate vacanțe în străinătate, să verifice condițiile de...