Se va lansa prima dronă de război 100% românească

Ministerul Economiei și cel al Cercetării, conduse de Ștefan-Radu Oprea și Bogdan-Gruia Ivan, au semnat un protocol de colaborare ce pune bazele primului program integrat românesc care va crea o dronă militară.

 

Acest protocol, în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, a fost semnat marți la sediul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS, aflat în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Institutul este lider regional în domeniul ştiinţelor aerospaţiale, cu o tradiţie de 75 de ani în ingineria aerospaţială, fizica curgerii şi aerodinamica aplicată, bazată pe infrastructură strategică.

Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, INCAS şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului vor implementa acest parteneriat, de la concept până la transferul soluţiilor tehnologice în economia reală. Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală şi patentele, împreună cu deschiderea către piaţă, pentru a putea progresa eficient. Prin acest protocol facem pasul spre o nouă etapă pentru cercetarea românească din domeniul aerospaţial”, a spus Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Totodată, Ştefan-Radu Oprea – ministrul Economiei, a declarat că prototipul de dronă va putea fi produs în fabricile din România, cu capital privat sau de stat:

Astăzi sunt mai mulţi actori care au diverse componente ale unei drone sau asamblează drone, au diverse prototipuri. Însă, tipurile de drone care sunt folosite astăzi de către industria de apărare sunt foarte variate. Ne dorim să putem avea drone româneşti, cu softuri produse în România”, a mai spus Oprea, adăugând că producţia de serie a dronelor româneşti ar putea începe în cel mult un an, acestea urmând să poată fi folosite şi în domeniul civil, inclusiv în agricultură.

Ungaria va pierde 1 miliard de euro din fondurile UE

Ungaria este pe punctul de a pierde 1 miliard de euro din banii UE, care au fost blocaţi din...