Șefii Transelectrica au plecat de Ziua Îndrăgostiților la Roma, cu colegele, pe bani publici

Șefii Transelectrica au plecat de Ziua Îndrăgostiților la Roma. Cu această ocazie a avut loc și o întâlnire cu premierul Ciolacu cu protejatul său, consilier județean în Buzău și director al companiei de stat.

Șefii de la compania de stat au plecat de ziua îndrăgostiților în capitala Italiei. Vizita durează trei zile și se desfășoară în perioada 14-16 februarie.

Directorii companiei de stat sunt însoțiți de trei angajate ale instituției, cazarea fiind la un hotel de 5 stele. Sindrofia de la ambasada României în Italia îi aduce împreună pe premierul Marcel Ciolacu și Ștefăniță Munteanu, directorul Transelectrica.

Potrivit programului delegației care a mers la Forumul România-Italia, participanții au plecat la 10.45 cu destinația Roma aeroportul Fiumicino.

Cazarea s-a făcut la hotel Parco Dei Principi Grand Hotel&SPA, iar participanții au liber până la 17.50, când delegația va pleca spre Palazzo Senatorio unde are loc recepția oferită de Ambasada României în Italia, eveniment la care participă și premierul Marcel Ciolacu.

Recepția oferită de ambasadă va dura două ore. „Confirmările au fost făcute nominal. Fiecare delegat va avea delegația la el. Dress code: bussines attire”.

A doua zi, programul pentru întâlnirea „Business Forum – Italia România” începe la ora 15, cu înregistrarea participanților. Câte zece minute vor vorbi Antonio Tajani, ministrul Afacerilor Externe al Italiei și Luminița Odobescu, ministrul afacerilor Externe din România.

Citește și: Crina Boroș: Investigația bazată pe date ajută jurnalistul să fie un câine de pază mai vigilent

Șefii Transelectrica au plecat de Ziua Îndrăgostiților la Roma. Cu cine?

Urmează palierul „oportunități de cooperare bilaterală și instrumente de susținere financiară” în care vor vorbi reprezentanții Eximbank, banca românească de stat, Agenției ICE – Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior ai companiei italiene Simest și ai Confindustria, o asociație ce sprijină investitorii italieni în România.

Al doilea palier al întîlnirii privește discuții pe teme de energie, agroindustrie, digitalizare, industrie și se încheie la 17.35.

Directoratul Transelectrica este format din Ștefăniță Munteanu, Constantin Nadolu și Bogdan Toncescu.

Celelalte trei angajate care au ajuns la Roma sunt Elena Ghindici (foto 2) – manager al Departamentului Bilete de avion al Transelectrica, Cristina Piron – directoare Direcție Protocol și Evenimente, și Oana Miriță, manager Comunicare și Relații Publice.

Doamnele din delegația română nu au vreo legătură cu energia, exceptând locul de muncă.

Surse din instituție susțin că deplasarea a fost ideea șefului directoratului, Ștefăniță Munteanu, care a dorit să o plimbe pe colega Ghindici la Roma.

Cazarea la hotelul de 5 stele din capitala Italiei costă, pentru un adult, două nopți, 3.400 de lei. În total, cel puțin 5.000 de euro, la care se adaugă biletele de avion, alți 4.000 de euro.

Ștefăniță Munteanu este membru al Consiliului Județean Buzău, din partea Partidului Social Democrat, fiind considerat un apropiat al premierului Marcel Ciolacu. În 2017 îl regăsim consilier la cabinetul fostului premier Mihai Tudose.

Compania Transelectrica are capital majoritar de stat. Firma are un rol-cheie în sistemul energetic, gestionând rețeaua electrică de transport.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Atac rusesc cu drone asupra Liov, regiune aflată la granița cu Polonia. O persoană rănită și mai multe clădiri avariate

Vladimir Ionescu (www.b1tv.ro) Un atac rusesc cu dronă asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se află la granița...