Șeful IAA: suntem singurii care pot să facă ceva contra fenomenelor de bad weather

Compania românească Intervenţii Active în Atmosferă (IAA) este singura care poate să facă ceva contra fenomenelor de bad weather, care poate să combată deşertificarea şi inundaţiile, a declaratdirector ul general, Emil Sârbu.

IAA a achiziţionat prima aeronavă echipată şi destinată creşterii precipitaţiilor în România, printr-un program special bilateral româno-american, eveniment marcat vineri la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Şeful IAA, a precizat că acest avion este primul şi singurul din România care aduce modificări în atmosferă, este echipat cu tehnologie de ultimă oră şi are la bord un sistem de comunicaţii performant, cu legături atât prin satelit, cât şi prin relee. Aeronava, second hand, a costat 5 milioane de dolari şi a fost achiziţionată cu credit bancar.

Întrebat dacă Ministerul Agriculturii s-a arătat interesat de acest avion, Sârbu a răspuns: „Cred că şi Ministerul Agriculturii este interesat, eu cred că şi fermierii sunt interesaţi şi suntem singurii care pot să facă ceva contra fenomenelor de bad weather, suntem singurii care pot să combată deşertificarea, suntem singurii care pot să combată inundaţiile. Nu există altă entitate”.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

„Clienţii noştri pot fi şi operatorii privaţi, dar cu aprobare de la Ministerul Agriculturii, asta e obligatoriu, pentru că, potrivit Legii 73/2008, nu se pot face activităţi de intervenţie activă fără acordul Ministerul Agriculturii”, a adăugat el.

Directorul general al IAA a precizat că, pentru serviciile companiei, trebuie încheiat contract pentru sezonul respectiv, iar aceasta va interveni când este nevoie, la un preţ de minimum 2 euro/hectar.

„Serviciile noastre înseamnă că noi oferim posibilitatea de a avea ploaie, de a combate grindina. Sunt servicii. (…) Adică noi nu putem lucra în funcţie de ‘o să mă cheme în ceasul al 12-lea. Cel mai bine este lucrezi preventiv şi să combaţi seceta prin creare de precipitaţii. Deci, lucrând din timp. (…) Contractul se face pe sezon şi noi intervenim de câte ori este nevoie. Costul ajunge la minimum 2 euro pe hectar”, a precizat acesta.

Emil Sârbu a admis că, în cazul în care MADR nu va apela la serviciile IAA, compania va căuta contracte în alte ţări. Întrebat de jurnalişti dacă există posibilitatea ca această aeronavă să zboare în alte ţări şi nu în România, el a răspuns: „Este posibil, pentru că, normal, dacă Guvernul nu-şi doreşte să aibă o protecţie contra bad weather, noi suntem firmă privată şi va trebui să găsim o soluţie. Vă dau exemple: Turcia n-are un sistem de combatere a grindinei şi de creştere a precipitaţiilor, suntem în discuţii avansate cu ei, Italia nu are. Sunt ţări cu foarte multă agricultură şi acum îşi doresc într-un mod disperat să găsească o soluţie”.

Brânzeturile de Capră: Alegerea cu cel mai puțin colesterol

Potrivit acestuia, IAA va achiziţiona încă trei aeronave asemănătoare, ritmul sosirii acestora în ţară fiind de una pe an.

Articolul Șeful IAA: suntem singurii care pot să facă ceva contra fenomenelor de bad weather apare prima dată în Agroteca.

Gamificarea în educație: Cum pot jocurile să îmbunătățească învățarea

Utilizarea jocurilor în educație a devenit din ce în ce mai populară, datorită potențialului lor de a transforma procesul...